Suzuki Splash este un pic în afara categoriei
aici. Este ca un boxer care şi-a depăşit greutatea admisă.
În mod normal concurentul direct pentru modelele noastre este
Suzuki Alto, însă acest model nu a fost disponibil. Şi pentru că
Splash este practic tot un mini, fiind un automobil de clasa
inferioră lui Suzuki Swift, modelul de clasă mică, l-am introdus în
test. Splash are profilul unui foarte mic monovolum şi aces lucru
îl ajută la capitolul spaţiu interior. Alături de i10, Splash este
cel mai spaţios model din comparativ.
Este şi cel mai vesel, Splash având un interior foarte viu
colorat. Poziţia la volan este la fel de înaltă ca cea din Hyundai
i10. Un plus este cutia de viteze incredibil de precisă şi plăcută
la utilizare. Şi motorul este omogen dar este mai puternic decât
cel al concurenţei. Are 1,2 litri şi dezvoltă 85
CP. Îmi place vitezometrul mare şi turometrul mic amplasat
în exteriorul instrumentelor de bord. nu îmi place plasticul tare
şi „greierii” din bord pe care modelul nostru de test îi avea.
Păcat pentru că Splash este o maşină veselă. Şi aspectul exterior
este funky şi modern. Toată maşina te inspiră şi te face să
zâmbeşti când o vezi.