În ultima vreme au apărut numeroase clipuri cu mașini care circulă pe contrasens. Dacă în România măsurile de sancționare se iau, în cel mai bun caz, după ce fapta a avut loc, aflăm din presa interanțională că există cazuri când șoferii sunt opriți chiar în timp ce sunt prinși circulând pe sensul opus.
Site-ul tellerreport.com scrie că un bărbat în vârstă de 87 de ani aflat la volanului unei maşini a condus timp de o jumătate de oră pe contrasens pe o autostradă din Bavaria, Germania.
Potrivit poliţiei șoferul ar fi greşit o ieşire de pe autostradă, în apropiere de Marktredwitz din regiunea Franconia Superioară.
După de a mers aproape 24 de kilometri pe autostradă poliția a reușit să îl oprească datorită unor baricade instalate pe șosea. Înainte de asta oamenii legii au condus paralel cu maşina acestuia şi au încercat în zadar să îi semnaleze bărbatului să oprească. Nicio persoană nu a fost rănită în acest incident.