E legal să montezi coarne de ren și nas roșu pe mașină?

Autor: Elena Luchian 09 dec. 2019 Știri auto

Atenție, șoferi. Riscați să luați amendă dacă vă puneți coarne de ren și nas roșu pe mașină, atunci când kit-ul auto de Crăciun este dotat cu sistem de iluminare.

GALERIE FOTO

Ministerul Afacerilor Interne trage un semnal de alarmă pe pagina sa de Facebook. Coarnele de ren și nasul roșu montate pe mașină, dacă nu prezintă sisteme de iluminare, nu le vor aduce sancțiuni conducătorilor auto.

Dar MAI scrie pe pagina de pe rețeaua de socializare:

  1. Dacă mașina este ren, vă asumați să fiți Moș Crăciun pentru toți?
  2. Să știți că nu puteți depăși viteza legală, nu aveți prioritate în trafic și nici nu o să puteți parca oriunde…
  3. Nasul poate să rămână roșu doar la mașină. Suntem convinși că ați înțeles diferența.
    Coarnele de ren nu o să vă ofere niciodată siguranța în trafic.
    În concluzie, vă recomandăm să fiți mai preocupat de cauciucurile de iarnă, antigel, sistemul de dezaburire etc.

În schimb, șoferii vor fi sancționați pentru montarea luminilor de altă culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare sonoră sau accesorii ori modificări neomologate, cu amenzi cuprinse între 6 și 8 puncte, adică între 870 și 1160 lei.

Comentariile celor care au citit postarea sunt pline de umor. Un utilizator dă vina pe cei care dau astfel de cadouri: “Este o problemă reală. Nu cred că șoferul are o vină. Despre coarne trebuie vorbit sincer cu mamele/soțiile respectivilor conducători auto.??.”

“Aștept primul Polo al MAI tunat așa. Sau un antemergator prin Calea Victoriei”, scrie altul.

“Vă puneți coarne de ren în loc de cauciucuri, de asta vă duceți sanie”, se amuză un alt cititor, care probabil a urmărit știrile despre accidente.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Pixabay



Comentarii
Inchide