Un polițist care îți vorbește urât sau are un comportament neprofesional poate fi reclamat conducerii unității de Poliție la care lucrează. Dacă polițistul are un comportament abuziv, te jignește sau folosește forța într-un mod nejustificat, poți face o plângere penală la parchet. În plus, faptele de corupție, cum este mita, pot fi reclamate la un număr de telefon special.
Într-un răspuns oferit de Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) pentru Avocatnet.ro, reprezentanții instituției spun că o conduită deplasată, neprofesională sau chiar abuzivă la adresa unui cetățean comisă de un polițist poate atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă sau penală a acestuia, în funcție de natura abaterii și de urmări.
„Cetățeanul lezat se poate adresa conducerii unității de poliție în care acesta își desfășoară activitatea, care prin structurile de control intern, vor întreprinde demersurile legale pentru documentarea aspectelor sesizate și dispunerea de măsuri în funcție de cele constatate conform cadrului dispozițional disciplinar intern”, este sfatul IGPR. De exemplu, dacă e vorba de un polițist rutier, sesizarea se face către brigada rutieră. Evident, pentru a avea succes, sesizarea trebuie probată.
Sancțiunile pe care le pot primi polițiștii merg de la mustrarea scrisă la desfacerea contractului de muncă și destituirea din poliție. Când comportamentul neprofesional al polițistului se duce în sfera purtării abuzive, abuzului în serviciu ori neglijenței în serviciu, atunci cetățeanul se poate duce direct la parchet să facă o plângere penală.
Potrivit Codului penal, întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă. Când purtarea abuzivă implică și violențe sau amenințări, atunci pedeapsa pentru respectivele fapte se majorează cu o treime.
În cazul în care polițistul îți solicită mită, puteți reclama acest lucru Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Numărul de telefon la care puteți face acest lucru este 0800-806-806, apelul fiind gratuit.