Ce amendă a primit polițistul local care și-a înjurat colegul de la Rutieră

Autor: ProMotor 06 nov. 2019 Știri auto
Ce amendă a primit polițistul local care și-a înjurat colegul de la Rutieră

Agentul de la Poliţia Locală Sector 1 care a insultat, la finalul săptămânii trecute, un coleg de la Poliţia Rutieră a fost amendat cu suma 1.300 de lei, pentru adresarea de injurii şi expresii jignitoare.

Procesul verbal de sancţionare contravenţională a poliţistului local a fost întocmit marţi, pentru adresarea de injurii şi expresii jignitoare, precum si pentru refuz de legitimare. Astfel, poliţistul local a fost amendat cu suma de 1.300 de lei, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

Amenda vine după ce au fost demarate anchete în Capitală, în urma apariţiei imaginilor în spaţiul public, care surprind un scandal între un poliţist local şi unul de la Brigada Rutieră.

Brigada Rutieră a transmis, sâmbătă, că atât poliţistul local, cât şi cel rutier se aflau în timpul serviciului şi aveau atribuţii în domeniul siguranţei rutiere. „Atât poliţistul rutier, cât şi poliţistul local se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu în domeniul siguranţei rutiere. Se efectuează verificări cu privire la discuţia dintre poliţistul din cadrul Brigăzii Rutiere şi cel al Poliţiei Locale, pentru a se stabili contextul acestuia şi motivele care l-au declanşat”, arată poliţiştii de la Brigada Rutieră, într-un comunicat de presă.

Sursa citată precizează că niciun responsabil din managementul Brigăzii nu a antamat vreo intervenţie cu privire la activitatea poliţistului din cadrul Brigăzii Rutiere.

În spaţiul public a apărut o filmare în care un poliţist de la Brigada Rutieră îi cere unui agent de la Rutieră să se legitimeze, iar acesta a refuzat, între cei doi izbucnind un scandal, pe stradă.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide