Sea Lion este proiectul unei maşini-amfibie care pare concepută pentru a intra în arsenalul lui James Bond. Mai ales că are deja un titlu important: World’s Fastest Amphibious „LAND SPEED” vehicle – cel mai rapid vehicul-amfibiu, viteza maximă pe apă fiind de 60 mph (aproape 100 km/h), iar pe asfalt de 125 mph (adică 200 km/h).
Nici nu e de mirare, din moment ce Sea Lion e o maşină foarte aerodinamică, având o formă „ascuţită”, o înălţime extrem de redusă şi o suprafaţă frontală cu un coeficient foarte reduse de frecare cu aerul. În plus, caroseria este realizată din aluminiu, iar cadrul din oţel, ceea ce îi conferă lui Sea Lion o masă foarte redusă, de sub 1.200 kg.
Acest lucru a fost posibil şi prin adoptarea unui sistem de propulsie foarte compact: este vorba despre motorul rotativ 13B, de origine Mazda, cu o putere de circa 174 CP. Acesta, însă, urmează să fie înlocuit în viitor cu motorul rotativ Renesis, de pe Mazda RX-8, care va fi tunat până la 300 CP sau şi mai mult.
Transmisia este asigurată de o cutie de viteze cu 4 rapoarte, în timp ce sistemul de propulsie pe apă este inedit – de remarcat modul în care puntea faţă se ridică la apăsarea unui buton, iar partea inferioară a maşinii devine plată. În pus, splitterul frontal are două roluri: pe de o parte, asigură o aerodinamică excelentă pe şosea, pe de altă parte, poate fi ridicat, devenind… prora micii „ambarcaţiuni pe apă.
Dar mai bine urmăriţi în video-ul următor toate găselniţele lui Sea Lion şi decideţi dacă merită plătită suma de circa 250.000 USD pe care o cere inventatorul său:
Sea Lion Prototype – cea mai rapidă maşină amfibie din lume de pe tare.ro