Lamborghini a dezvăluit conceptul Lanzador în cadrul Monterey Car Week 2023. Acest concept car reprezintă o viziune concretă a unui viitor Lamborghini de serie pur electric. Conceptul Lanzador este un GT cu gardă la sol ridicată, cu 4 locuri, două motoare electice, și forme puriste ce rămân fidele ADN-ului inconfundabil Lamborghini.
Concept car-ul se încadrează în strategia „Direzione Cor Tauri” a companiei italiene și în foaia de parcurs către electrificare anunțată în 2021. Acesta vine după prezentarea modelului V12 plug-in hybrid Revuelto, Lanzador oferind astfel o perspectivă asupra modelului de serie care va fi construit începând cu 2028.
Profilul lateral al lui Lanzador arată foarte asemănător cu cel al unei versiuni coupe a lui Urus, deși cu un acoperiș și linii ale ferestrelor mai joase și mai elegante. În ceea ce privește partea frontală, pe de altă parte, aceasta arată ca un amestec de Urus și Revuelto, ca și cum Lanzador încearcă să facă parte atât din segmentul supercarurilor, cât și din cel al SUV-urilor.
În interiorul habitaclului, designul tabloului de bord și al consolei centrale este aproape scheletic, dar designerii subliniază că au profitat de versatilitatea oferită de trenul de rulare electric pentru a crea ceva care să poată fi folosit și în viața de zi cu zi. Astfel, partea din spate se deschide către o zonă de încărcare consistentă, care poate fi extinsă prin plierea scaunelor. În plus, există un spațiu de depozitare suplimentar în portbagaj
Interiorul conceptului pune un accent deosebit pe sustenabilitate, lăudându-se totodată cu faptul că majoritatea materialelor sunt fabricate în Italia. Materialele din care sunt făcute scaunele au în componență nailon din plastic reciclat. Fibra de carbon folosită la interior prezintă elemente recuperate, cum ar fi PET-ul reciclat.
Italienii nu dezvăluie prea multe detalii despre sistemul de propulsie al conceptului. Nu există cifre privind puterea, performanța sau autonomia, dar știm că Lanzador dispune de tracțiune integrală permanentă, cu două motoare care acționează fiecare set de roți.