Numele Colorale este un joc de
cuvinte între colonial şi rurale şi exprimă exact nevoia
automobilistică pe care Franţa o avea în anii ’50.
Renault a creat astfel modelul Renault Colorale, un model masiv
disponibil cu o multitudine
de caroserii: estate, pick-up, van, chassis cab şi chiar taxi cu
şapte locuri. La acea vreme
a fost implicat în mai multe expediţii care i-au adus faima de tot
teren franţuzesc, având ca opţional şi o tracţiune
integrală.
Cea mai renumită expediţie în care
Renault Colorale a fost implicat a fost Tibesti – Congo – Etiopia,
caravana parcurgând peste 30.000 km în cele mai aspre condiţii.
Evenimentul a fost redat şi aclamat de presa vremii, fiind o
acţiune unică din partea unui constructor francez.
Tot la capitolul
expediţii temerare, putem
menţiona itinerariul de 45.000 km între Tierra del Fuego şi Alaska,
cu o ascensiune periculoasă până la Lacul Titicaca (4.800 metri
altitudine). Colorale rămâne astfel în memoria francezilor drept
autovehiculul cel mai capabil apărut după Război.