Învingătorul acestui capitol al testului comparativ iese Ford Focus, secondat foarte aproape de VW Golf 6. Pentru ceea ce se doreşte, în mod normal, de la o compactă, VW Golf 6 ar putea fi considerat un compromis foarte reuşit, dar cine se orientează către motorizările de top diesel e clar că vrea mai mult dinamism. Caz în care Focus 2,0 TDCi rămâne în faţa lui Golf 2,0 TDI.
Opel Astra, în ciuda vechimii, capătă un calificativ foarte bun, fiind ajutat mult de sistemul IDS+ pe traseele virajate rapide, în rest fiind o maşină compactă normală pentru standardele actuale. Honda Civic "îi ia faţa" lui Bravo datorită motorizării mai bune şi a unui feeling la volan peste medie în general, deşi Fiat Bravo face o figură mai bună la limită. Pentru Toyota Auris, ultimul loc în materie de dinamică nu este o surpriză, maşina mizând pe şoferii moderaţi şi care exclud senzaţiile tari la volan.
Duminică, 16 noiembrie, urmează episodul "hot" al acestui test comparativ – analiza capitolului buget, unde vom vedea dacă noul VW Golf 6 îşi merită banii.
Vorbim de maşini compacte, deci ar fi exagerat să cerem din partea acestor maşini un cockpit de Ferrari, mai ales că sunt dedicate în primul rând utilizării cotidiene. Însă toate vin cu motorizări diesel potente, care tind spre bariera de 150 CP, deci trebuie să ofere şi o sportivitate decentă. Ceea ce începe cu un post de conducere adaptat.
Dacă vorbim despre cea mai bună poziţie la volan, ne interesează compromisul între confort şi pilotaj. Pe care, până la urmă, îl oferă VW Golf 6 – ceea ce nu este neapărat o surpriză, deoarece nemţii, nu-i aşa, au avut timp să analizeze toate atuurile concurenţei înainte să lanseze maşina pe piaţă. Maşina din test era avantajată şi de echiparea cu o cutie de viteze automată DSG: confortul în trafic aglomerat este foarte bun, iar, la adoptarea unui tempo ridicat, schimbarea treptelor se face mult mai rapid decât în cazul oricărei alte cutii automate oferită de concurenţă.
VW Golf 6 mai are un atu: ergonomia foarte bine studiată, fiind maşina la bordul căreia te acomodezi cel mai repede cu comenzile. Contact, treapta întâi şi ai plecat rapid, faţă de Honda Civic, de exemplu, unde îţi trebuie câteva minute – în primul rând pentru a te obişnui cu atmosfera de navă spaţială, iar apoi pentru a ţine minte poziţionarea tuturor comenzilor. Cu postul de conducere al maşinii japoneze te împrieteneşti destul de repede, dar… de fiecare dată când urci în Civic parcă ai tendinţa să te pierzi în contemplare şi să uiţi unde vrei să pleci.
Maşina de test Opel Astra ne-a gratulat cu nişte scaune Recaro îmbrăcate în piele şi care parcă te îmbrăcau la rândul lor, ceea ce a contribuit foarte mult la senzaţia de sportivitate accentuată a maşinii. Nici Fiat Bravo nu se lasă mai prejos, având cel mai plăcut volan ca formă şi grip şi o poziţie joasă de condus. Toyota Auris este cam departe de spiritul dinamic al celorlalte, postul de conducere cu multe curbe fiind dedicat celor care vor să voiajeze relaxaţi.
Ford Focus lasă o impresie mai ciudată: nu te deranjează aproape nimic, dar nici nu îţi sugerează că îşi depăşeşte toţi rivalii ca dinamică. Păcat, pentru că Focus, la cum stă pe drum, merita un cockpit pe măsură.
Dar să intrăm în detalii şi să vedem unde se situează VW Golf 6 ca dinamică