SSangyong Kyron vs. Honda CR-V vs. Kia Sorento

Imaginea este foarte importanta – pentru cumparatori in general si mai ales pentru cei romani. Nu o data am auzit de oameni care si-au cumparat masina X doar pentru ca juma"e de oras a facut la fel. Estetica masinii este o parte componenta a imaginii generale, deci e foarte importanta.

Aflata la a doua generatie, Honda CR-V s-a pastrat in tiparele cu care eram obisnuiti. N-a fost niciodata o masina foarte provocatoare, care sa-ti faca sangele sa fiarba, ci mai degraba una buna dar cam plictisitoare. Nici n-a revolutionat categoria la aparitie (1997), dar s-a delimitat clar de primul RAV4 – care era o masina pentru femei si se orienta mai mult catre filosofia lui Subaru Forester. De asemenea, CR-V era prea mica fata de unele concurente (Mazda Tribute sau Jeep Liberty), fapt ce i-a facut initial pe niponi sa adauge mai mult “metal” la urmas. Dimensiunile sporite ii dadeau alta prestanta, dar nici asa nu parea foarte mare. Farurile si stopurile au evoluat cel mai mult, iar unele detalii ale caroseriei aratau mai filigranate, dar cam atat.

Dupa aceea a mai venit un facelift, CR-V ajungand la forma in care l-am si testat. Aici, troliul sugerat de bara fata a disparut, designerii s-au mai jucat un pic cu farurile (forma si pozitia semnalizatoarelor s-a modificat, iar geamul lor este parca mai clar) si cu stopurile (cele de ceata fiind de acum rotunde); evazarile aripilor sunt un pic diferite, iar grila pe care “troneaza” logo-ul Honda are doua linii cromate, fata de doar una in trecut. Ca sa concluzionez: un design curat, placut, o masina la care cu cat ne uitam mai mult, cu atat ne era mai simpatica. Pacat de imbinarile precise ale caroseriei, feeling-ul general de calitate fiind omorat de balamaua hayonului, de-a dreptul urata. 

Raportat la caracterul unitar, bine definit al CR-V-ului, Kyron este creatia unei minti periculoase. Nu poti sa nu-l admiri pe Ken Greenely (fost sef de catedra la o prestigioasa academie de design din Marea Britanie) care, desenand masina, a spart absolut toate tiparele. Cu un asa curaj nebun poti ingenunchea o lume-ntreaga. Sau nu… In fine, trebuie sa va spun ca celalalt “copil” al lui Greenely, Rodius, imi place. Impreuna cu alte masini, face parte din tagma celor atat de urate… ca-mi trezesc anumite simpatii. Nici cu Kyron nu e altfel. Grila Pontiac, farurile Mercedes si demonstratia geometrica totala care se intinde sub ele sunt suportabile. Profilul avantajeaza cel mai mult acest SUV cu bot de rechin, ca si rotunjimile si muchiile bine echilibrate, respectiv jantele mari, cu design inedit.

Spatele, in schimb, este un fiasco. In timp ce fata este perseverenta in nebunia ei, posteriorul este absolut diform. Luneta minuscula, raportata la dimensiunea suprafetelor goale, iti sare-n ochi de indata, impreuna cu stopurile-scut. Acestea din urma sunt trimiteri catre un reper mult prea indepartat in istorie ca sa fie catusi de putin cool sau trendy. Mai degraba cred ca designerul britanic din timpuri “medievale” n-a mai fost la un congres de specialitate, motiv pentru care, pentru el, asemenea motive razboinice sunt inca de actualitate. Kyron te cam sperie, ce-i drept, dar poate fi masina celor atrasi de extreme. 

Exceptia confirma regula, Byung-jun Min fiind exceptia si totodata designerul care a conturat Kia Sorento. Este, dupa parerea mea, prima Kia cu adevarat frumoasa. Iata ca n-ai nevoie sa apelezi la europeni pentru a face treaba buna. Asta nu inseamna ca este o opera de arta (sau foarte originala), dar toate liniile, formele si proportiile – pe care parca le cunosteam de undeva – alcatuiesc un tot unitar, deosebit de omogen. E frumoasa si gata. Fara fite si pretentii false. O masina corecta si, in plus, foarte onesta. Nu mi-a luat mai mult de cinci minute ca sa alcatuiesc clasamentul: Sorento, CR-V, Kyron.

Pagini: 1 2 3 4