O ţinută de drum confortabilă precum cea a unui S-Klasse are
preţul său. Preţul de pornire pentru un R 350 CDI 4matic este de
59.768 euro. Trebuie însă să mai calculaţi încă aproximativ 15.000
de euro pe care să-i cheltuiţi pe opţionale. 2.108 euro din aceştia
sunt absolut necesari pentru ţinuta de drum tip covor fermecat.
Farurile bi-xenon nu ar trebui să lipsească nici ele de pe lista de
cumpărături la fel şi sistemul de asistenţă la parcare, pachetul
sport pentru stilizarea exteriorului sau jantele cât mai mari.
Cu siguranţă că faceliftul Clasei R va avea mulţi critici la fel
ca şi primul R. Mulţi vor continua să spună despre maşina asta că
este un dric, un monovolum sau pur şi simplu un Mercedes-Benz
nereuşit. Totuşi, această maşină are un caracter aparte, o
personalitate mult mai aproape de stilul mărcii şi o ţinută de drum
foarte confortabilă, imbatabilă în lumea maşinilor de familie
premium care pot avea şapte locuri. Lăsând la o parte Clasele M şi
G sau alte SUV-uri cu şapte locuri, putem compara Clasa R doar cu
Seria 5 GT însă spaţiul său interior uriaş şi suspensia pneumatică
îi pot asigura o victorie detaşată.
Pentru cine are o familie şi nevoia de o maşină de familie
premium cu un nume răsunător, R este momentan unica soluţie.
Impresionează prin aspect, funcţionalitate şi ţinută de drum. Este
însă supus prejudecăţilor amatorilor de SUV-uri autentice care uită
că şi această specie a SUV-ului este totuşi un break mult mai mare.
Preţul unui Clasa R bine echipat atinge 75.000 de euro dar este
comparabil direct cu cele ale unor SUV-uri cu motorizări similare
chiar din curtea Daimler sau de la concurenţă.
„Space, prestige, exceptional confort”. Aşa este descris
R-Klasse facelift în filmul de prezentare de după lansarea de la
Salonul Auto de la New York din 2010. Da, ştiu, suntem aproape de
mijlocul lui 2011 şi abia acum testăm acest nou R. Există însă şi o
explicaţie pe care sunt convins că foarte mulţi o ştiu deja.
Cifrele de vânzări ale acestui touring sedan – family car – SUV nu
au fost deloc satisfăcătoare. Nici măcar pe piaţa americană de unde
se aşteptau vânzări serioase (peste 25.000) care să ajute atingerea
unui target anual global de 50.000 de unităţi.
Lansat iniţial în 2005 la Salonul Auto de la New York drept
model 2006, R-Klasse a fost poziţionat între M-Klasse şi GL-Klasse
drept Sports Tourer. Evident că primii clienţi care au pornit cu
maşina asta pe viraje şi-au dat repede seama că nu este nimic
Sports la maşina asta. În plus, toate modelele destinate pieţei
americane sunt versiuni cu ampatament lung – 3.215 mm faţă de 2.980
deci mai greu de vorbit de Sports şi din cauza aceasta.
Cel mai bun an de vânzări a fost, pe piaţa principală SUA, 2006.
S-au vândut atunci 18.168 de unităţi, dar anul viitor cifrele s-au
prăbuşit. Mercedes-Benz a anunţat în mai 2007 îmbunătăţiri la
interior, exterior şi motoare noi, dorind să salveze situaţia. 2007
a însemnat şi finalul pentru versiunea 63 AMG de 503 CP, 630 Nm şi
capabilă să ducă uriaşul de 2,3 tone de la 0 la 100 km/h în cinci
secunde.
2008, 2009 şi 2010 au fost ani catastrofali pentru vânzările lui
R în America. Este clar că şi criza economică a avut partea ei de
vină dar era clar că R trebuie oprit sau reinventat. S-a ales,
evident, a doua variantă şi astfel Mercedes-Benz a lansat în 2010
noul R, cu adevărat nou.
De la Sports Tourer, R-Klasse este acum un Family Tourer.
Repoziţionare logică dacă mă întrebaţi pe mine. Aceasta este o
maşină de familie în toată regula, dar o maşină de familie cu o
personalitate aparte. Sincer, nu contează cum văd americanii,
germanii, englezii sau italienii R-Klasse. Eu trăiesc în România şi
cred că acest noul R-Klasse poate avea succes către clienţii de M
sau G cu o deschidere psihică ceva mai mare către maşini
inedite.
Facelift-ul a îmbunătăţit serios aspectul frontal al maşinii şi l-a
adus la zi, în spiritul actual al mărcii. Farurile, capota,
spoilerul şi grila sunt acum desenate mai agresiv. Dacă optaţi
pentru farurile bi-xenon veţi primi şi luminile de rulare pe timp
de zi cu LED-uri, amplasate în spoiler în locul farurilor de ceaţă.
În partea din spate atrag atenţia noile stopuri care folosesc
exclusiv tehnologia LED şi evacuările cu elemente finale
trapezoidale.
Nu ştiu cât de vinovate au fost elementele stilistice ale
modelului inţial pentru vânzările slabe dar dacă farurile rotunde
au speriat clienţii, acum noua faţă poate să-i atragă cu siguranţă.
Faţă de actualele M şi G, noul R arată mult mai bine privit din
faţă.
Profilul maşinii este clar subiectul de controversă principal, dar
puteţi rezolva acest lucru dacă optaţi pentru cele mai mari jante –
20 sau chiar modelul AMG de 21, care vor schimba clar percepţia
asupra maşinii. Şi geamurile fumurii pentru spate şi lunetă vor
face minuni.
Personal, nu am fost deloc un fan al acestui model, dar acest
facelift cred că rezolvă foarte multe din problemele de
personalitate ale lui R. O configuraţie deşteaptă poate chiar să
creeze o maşină impresionantă. Pardon, o maşină de familie
impresionantă.