Da, aceasta este impresia pe care o ai imediat ce te urci la
volanul R-ului lung de 4.922 mm, lat de 1.922 mm şi înalt de 1.674
mm. Ca şofer, te simţi de parcă ai sta în primul sfert de maşina şi
parcă mai ai după tine, în spate, un interior întreg de
M-Klasse.
Dilema de la exterior revine şi la volan. Ce fel de maşină este
de fapt R-Klasse? Un break de super lux? Un monovolum? Un SUV cu
formă neconvenţională? Adevărul este undeva la mijloc întotdeauna,
indiferent de subiect. Este şi cazul Clasei R care are câte puţin
din fiecare fiind ca rezultat cea mai bună maşină de familie
super-premium pe care ai putea să ţi-o cumperi. Şi revin asupra
afirmaţiei legate de clienţii de R şi G care s-ar putea reprofila
pentru un R-Klasse. Asta deoarece tocmai atracţia nebună a
românilor către SUV-uri în loc de monovolum sau break poate însemna
succesul unui monovolum/break foarte reuşit, plin cu toate
calităţile de SUV care au cucerit inimile românilor cu bani.
Senzaţiile trăite în habitaclu sunt similare cu cele dintr-un Clasa
M. Şi chiar dacă poziţia de conducere este înaltă, acest lucru nu
deranjează deloc deoarece la cât de masivă este maşina scaunul
şoferului nu este poziţionat atât de înalt pe cât te-ai fi
aşteptat. Personal, văd un Seria 5 GT comparabil direct cu noul R
şi ca o primă paralelă pot spune că senzaţia de monovolum este mai
pregnantă în 5 GT din cauza poziţiei de conducere foarte joasă. Şi
cred că asta NU îşi doresc clienţii unei astfel de crossover cu mai
mult de doi părinţi – să se simtă ca într-un monovolum. În clasa R
te simiţi ca într-un E break sau ca într-un M-Klasse, iar acest
lucru este un punct în plus important pentru interior.
Un interior care de altfel nu a fost modificat foarte mult după
facelift. Doar la nivel de detalii veţi observa schimbări, dar ce-i
drept detaliile fac diferenţa. Materialele plastice sunt acum mai
bune, finisarea pare Made in Stuttgart deşi R se construieşte în
America şi Mexic şi există mai multe porţiuni din interior
îmbrăcate în piele.
Volanul este nou şi există desigur noi nuanţe de piele şi
combinaţii de două culori. Din păcate, facelift-ul lui R nu a fost
gândit foarte de curând şi astfel acest model nu se poate bucura de
display-ul color din centrul instrumentarului de bord care a fost
lansat pe CLS.
Altfel, interiorul este absolut uriaş şi confortabil. Spaţiul
este foarte mare la cap, umeri şi genunchi, indiferent de locul din
maşină pe care îl ocupi. Lăţimea interioară este atât de mare încât
este nevoie să te întinzi dacă vrei să atingi persoana din dreapta.
Nu că eu aş face mereu asta. Mă gândeam şi eu cum ar fi dacă…
Pasagerii din spate se bucură şi ei de un spaţiu uriaş şi au
parte de un şezut ceva mai înalt decât cel al locurilor din faţă,
iar acest lucru ajută la o mai bună vizibilitate către faţă. Trei
persoane adulte pot călători liniştite pe distanţe lungi deoarece
bancheta şi spaţiul său sunt foarte mari. La confortul pasagerilor
contribuie şi posibilitatea de reglare a spătarului, pentru că este
loc suficient dacă…vrei să te întinzi puţin…
Dacă maşina nu este echipată cu şapte locuri, asta înseamnă un
singur lucru. Portbagajul este IMENS. 550 de litri sunt disponibili
standard iar forma regulată a interiorului portbagajului permite
încărcarea obiectelor foarte voluminoase. Prin rabatarea banchetei
se poate ajunge la un volum maxim de 1.950 litri. Deci R este o
maşină de familie care poate căra aproape orice. Mulţi prieteni,
familie şi bagajele lor. Multe.