După cum deja ştiţi, preţul de bază al noii Dacia Lodgy este unul foarte atractiv: doar 9.500 euro, pentru versiunea de bază 1.6 MPI de 85 CP, în echipare Acces. Versiunile pe care le-am avut la dispoziţie în scurtul test-drive din Maroc erau toate în echiparea superioară Laureate, dar, în cadrul conferinţei de presă, am avut ocazia să vedem şi un model de bază.
Planşa de bord a versiunii de bază Lodgy nu este deloc pretenţioasă, dar aş fi cel puţin răutăcios să afirm că e nereuşită. Plasticele bordului rămân în continuare ieftine, dar aspectul acestora s-a îmbunătăţit uşor. Se mai adaugă designul mai modern al bordului, care exprimă generozitate şi un spirit familist, precum şi partea centrală dintr-un plastic mai deschis şi cu o textură mai interesantă, et voila, Lodgy reuşeşte să îmbine decenţa cu ieftinul foarte bine.
Din punctul de vedere al celor care doresc o maşină cât mai încăpătoare la bani cât mai puţini, care să transporte şi oameni, şi marfă, cea mai ieftină versiune Dacia Lodgy oferă un raport preţ/spaţiu imbatabil. Mie mi-e destul de clar că, la fel ca în cazul lui Duster, acest Lodgy de bază va fi comandat mai mult de firme.
Ca persoană fizică, din postura de familist care doreşte o maşină cât mai încăpătoare şi confortabilă pentru familia sa, trebuie apelat la versiunile superioare, care plusează cu un raport preţ/echipare atractiv. Pretenţiile la nivelul materialelor şi finisărilor trebuie păstrate la o cotă mai redusă – rivalii oferă, în general, o tapiţerie mai plăcută la atingere, precum şi inserţii de tip crom mai arătoase. Pentru Lodgy, însă, prioritare sunt aspectele practice.
Personal, recomand versiunea de echipare Laureate, care aduce standard aerul condiţionat manual, oglinzile electrice şi geamurile spate electrice sau proiectoarele de ceaţă, dar şi posibilitatea montării unor opţiuni precum sistemul MEDIA NAV cu touchscreen de 7 inch (300 euro) sau jante de aliaj (320 euro) până la scaune încălzite (100 euro) sau pachet cu limitator de viteză şi senzori de parcare (350 euro). În plus, diferenţa între cele două niveluri de echipare, Ambiance şi Laureate, e de numai 1.000 euro.
În altă ordine de idei, nu văd de ce ai cumpăra Lodgy dacă nu ai lua versiunea cu 7 locuri (cu 500 euro mai scumpă decât cea cu 5 locuri). Făcând o altă comparaţie, Lodgy 1.5 dCi 90 CP este cu doar 500 euro mai scumpă decât Logan MCV cu aceeaşi motorizare şi tot cu 7 locuri, aşa încât devine clar că monovolumul reprezintă alegerea ideală.
Mai trebuie menţionat că versiunea de top diesel, Dacia Lodgy 1.5 dCi 110 CP Laureate, cu 7 locuri, ajunge la aproape 16.500 euro cu toate opţiunile disponibile, ceea ce mi se pare un preţ excelent, atât raportat la spaţiu şi confort, cât şi la nivelul mult mai ridicat al dotărilor pe care le oferă acum Dacia (eu încă sunt şocat de faptul că avem pe o Dacie GPS cu ecran tactil şi bluetooth la un preţ imbatabil…). Din păcate, cruise-control sau cutie automată vor fi oferite în viitor, nu se ştie când.
În urma acestui prim contact cu Dacia Lodgy, nu pot spune decât un singur lucru: în ciuda unor minusuri ţinând de dinamică sau materiale nepretenţioase, monovolumul Dacia este o maşină realmente reuşită, atât din punct de vedere al spiritului practic, dar şi din cel al preţului la care este vândută maşina.
Eventual am o sugestie pentru cei de la Dacia: pun pariu că 90% dintre clienţi vor opta pentru sistemul MEDIA NAV, sistemul ESP, jantele din aliaj şi vopseaua metalizată. Deci de ce nu mai faceţi un nivel de echipare de top, care să ofere toate acestea pentru mai puţin de 16.000 euro?!
Fără a lua rolul de Nostradamus, estimez că Dacia Lodgy va mai contribui cu un lucru important pe piaţa auto de la noi: va dinamiza la cote nemaivăzute segmentul monovolumelor şi vanurilor familiste. Atâta doar că iar vor apărea problemele inerente ale „statului la coadă” – şi asta pentru că, în vest, Lodgy este deja văzută ca un mare succes iminent, comenzile curgând aproape la fel ca în cazul Duster-ului.
Ce să-i faci? Dacă are cu ce!