Suzuki Swift Sport 1.6 GTI test în România

Într-o
lume în care tot ce se conjucă cu sportivitatea este sinonim cu
epatarea din punct de vedere estetic,
Swift Sport face o notă discordantă. O linie extrem de cuminte,
ai crede că este cel mai timid coleg din clasă. Un design
care conservă sobrietatea modelelor sport de acum o generaţie sau
două. Lumea nu te va arăta cu degetul pe stradă, Swift
Sport va fi o prezenţă destul de discretă în trafic, doar
cunoscătorii te vor privi cu simpatie.

Şi trebuie să recunosc că apreciez această discreţie în torentul
de LED-uri, apendice aerodinamice mai mult sau mai puţin
justificate, jante uriaşe… O parte frontală la care singura
modificare majoră este reprezentată de spoilerul faţă. Atât grila
frontaşă cât şi priza de aer din spoiler sunt acoperite cu o plasă
neagră şi sunt delimitate de continuarea celor două nervuri de pe
capotă.

Se
poate observa şi o uşoară creştere în dimensiuni a grilei frontale,
aceasta fiind ceva mai adânc decupată. Lateralul maşinii câştigă în
individualizare graţie roţilor cu jante de 17
inch. Spatele maşinii este ceva mai exotic graţie celor

două evacuari destul de generos dimensionate pentru un
propulsor aspirat de 1.6 litri. Finalele sunt încadrate de
lampa de ceaţă şi cea de marşarier în lateral şi despărţite de
difuzorul central.

O uşoară redesanare şi a stopurilor în ceea ce priveşte
structura lor pentru că nu mai integrează lumina de marşarier.
Swift Sport se mai laudă şi cu eleron montat în partea superioară a
hayonului. O linie curată la exterior care bucură prin discreţie.
Interiorul păstrează nota de discreţie, puţine elemente trădează
caracterul modelului. Designul planşei de bord nu aduce nimic nou
raportat la un Swift de bază.

Oricât
de tolerant aş fi cu acest model, totuşi trebuie să recunosc că
ambianţa interioară are de suferit, ceva cam austeră
atmosfera. Poziţia la volan este ceva cam
înaltă, nederanjant pentru un Swift civil, dar pentru

Swift Sport se transformă într-un minus. Scaunele sport deşi
par uşor inofensive îmbracă foarte bine şi oferă un suport lateral
atât pentru şezut cât şi pentru spate surprinzător de bun. Volanul
sport cu trei braţe – un alt detaliu extrem de agreabil.

Ar fi fost ideal dacă s-ar fi putut regla coloana de direcţie şi
în profunzime. Levierul cutiei de viteze bine poziţionat şi
cu o timonerie precisă. Pedalierul? Păi cred că este unul
dintre cele mai bune pe care le-am întâlnit pe un model. Aş fi
tentat să spun că este ceva mai bun decât la Honda S2000, dar poate
timpul să mai fi estompat din prospeţimea feedback-ului.

Un upgrade la nivelul materialelor nu cred că ar deranja pe
nimeni. Şi calitatea asamblării este perfectibilă, eşti alintat cu
tot felul de zgomote la interior în timpul rulajului de la panouri.
Spaţiu există şi pentru locurile spate, chiar dacă este o caroserie
în trei uşi.

Pagini: 1 2 3