La final, concluziile par să fie destul de clare. Noua Lancia Delta este cât se poate de diferită de vechea generaţie. Cu un aer aristrocratic, pretenţii de premium şi un desing original şi foarte atrăgător pentru targetul său, modelul are şanse să-şi creeze o nouă imagine pe măsura vechiului renume.
Cuvântul de ordine este, fără doar şi poate, confortul, dublat de un exterior inedit, ce vor umbri în mare parte aspectul interior, care se aseamănă prea mult cu cel de la Bravo sau unele scăpări în ceea ce priveşte materialele folosite. Interiorul încăpător, propulsorul silenţios şi suspensia moale asigură o călătorie foarte plăcută, astfel că targetul vizat de Lancia pare deja foarte bine conturat.
O singură menţiune mai avem de făcut. Dacă este vreun element al maşinii care se apropie cel mai mult de pretenţiile segmentului premium, atunci acela este preţul.
Maşina de test era în versiunea de echipare de top Platino, ce costă peste 26.000 de euro. Deşi, la prima privire, pare destul de bogată în dotări, remarcăm că din standard lipsesc, de exemplu, senzorii de ploaie şi de parcare sau sistemul cruise control – toate acestea sunt oferite ca pachet opţional, pentru un preţ modic, puţin peste 300 euro, aşa încât ar fi fost normal să le regăsim printre dotările standard ale echipării de top, dacă tot jucăm premium.
Nici scaunele încălzite, farurile cu xenon sau oglinda heliomată nu sunt oferite standard, astfel încât o versiune dotată cu cele mai importante opţiuni existente în listă va depăşi 30.000 euro. O sumă exclusivistă, considerată rezonabilă de către cei de la Lancia probabil prin prisma designului inedit, motorului de aproape 200 CP şi a interiorului foarte spaţios.
După parcurgerea listei de preţuri, pentru celelalte variante de motorizare şi echipare (cea mai ieftină fiind 1,4 T-Jet 120 CP, pe benzină, în echiparea de bază Argento – 18.890 euro), mai putem trage o concluzie: Lancia este cu adevărat premium, deoarece versiunile superioare reprezintă un compromis mult mai bun prin prisma raportului preţ/dotări. Nu e neapărat o noutate această politică, dar, raportat la segmentul premium al clasei compacte, Lancia Delta are destul de multe atuuri din acest punct de vedere.
Faptul că trecem printr-o perioadă de criză probabil va duce la deja obişnuitele reduceri sau pachete promoţionale, care vor face maşina mai tentantă. Mai ales că preţurile de la lansare au rămas neschimbate. De aceea, momentan pare un pic cam scumpă, rămânând la latitudinea cumpărătorului dacă preţul cerut este justificat de estetica italiană şi confortul foarte bun. Concluzia pe moment este că termenul "premium" nu le e caracteristic doar maşinilor germane.