Potrivit oficialilor americani, s-au înregistrat 19 cazuri de mici incendii la bord, pornite se pare de la bobinele de aprindere. Focul era prezent în compartimentul motorului, zona instrumentelor de bord şi cea a catalizatorului. Problemele apar la modelele Passat fabricate între 2000 şi 2003 şi dotate cu motoare pe benzină cu 4 sau 6 cilindri.
În toată această perioadă au fost fabricate peste 350.000 de unităţi, Passat fiind în America al doilea cel mai bine vândut model Volkswagen, evident, după Jetta. National Highway Traffic Safety Administration a început deja investigaţiile, dar oficialii producătorului german încă nu au comentat nimic pe baza acestei acţiuni.
Momentan, nu se ştie dacă problemele acestea apar şi la versiunile comercializate în Europa. Pentru români, însă, inexistenţa problemei incendiilor la versiunile diesel este liniştitoare.