Un român încheie Formula BMW Talent Cup 2012 pe podium

Autor: Iulian Dnistran 21 sept. 2012 Știri auto

Mihnea Ştefan este numele tânărului de doar 15 ani care a reuşit să se claseze pe poziţia a 3-a în clasamentul general al Formula BMW Talent Cup 2012, după o serie de etape cu suişuri şi coborâşuri. După ce în prima cursă Mihnea a ocupat poziţia a doua, un incident de la start cu unul dintre piloţii din Germania l-a făcut să retrogradeze 4 poziţii până pe locul 6, la finele cursei cu numărul doi.

Însă Mihnea s-a făcut cu adevărat remarcat în bătălia finală ce a avut loc duminică dimineaţă (16.09.2012), unde lupta pentru victorie a fost una cu adevărat aprinsă. Cu un sistem de punctaj asemănător celui din Formula 1, în care câştigătorul primea 25 de puncte, cel puţin 5 piloţi aveau şanse la câştigarea competiţiei, inclusiv Mihnea Ştefan.

„Am reuşit să mă apropii de plutonul fruntaş, iar confruntarea dintre mine şi mexicanul Alfonso Celis a fost una dusă la extrem. Am decis să nu forţez, pentru a evita un abandon, şi să-mi păstrez locul până la finalul cursei. A fost încă un podium, de care sunt mândru, iar în clasamentul general am fost al treilea, la doar un punct de campion”, a concluzionat pilotul român.

Aflat deja la a doua ediţie, evenimentul BMW Talent Cup este un campionat-şcoală care include 12 curse pe perioada unui an. Experienţa BMW Motorsport stă la baza acestui proiect care include stagii de pregătire cu piloţi cu experienţă BMW şi concurarea pe un monopost BMW FB02.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide