Hyundai Ioniq 6 – Electrica ce te faci să uiți de grija autonomiei – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 14 nov. 2024 Știri auto

Hyundai este unul dintre producătorii care investește din ce în ce mai mult în gama sa de modele electrice, iar Ioniq 6 este una dintre cele mai interesante propuneri cu zero emisii de pe piața românească.

Cel mai aerodinamic model electric din gama actuală  producătorului coreean a fost lansat în urmă cu doi ani, fiind strâns înrudit cu crossoverul electric Ioniq 5. Cele două mașini împart aceeași platformă E-GMP foarte eficientă și, în combinație cu coeficientul aerodinamic foarte bun al lui Ioniq 6, autonomiile ajung să depășească 600 de kilometri.

În cea mai eficientă configurație, precum mașina testată de noi, bateria de 77 kWh poate asigura mașinii o autonomie maximă de 614 kilometri în regim WLTP. În plus, încărcarea se realizează foarte rapid, grație arhitecturii pe 800V folosită pentru Ioniq 6. Dacă îi puneți la dispoziție o stație suficient de rapidă, bateria mașinii se poate încărca de la 10 la 80% în doar 18 minute.

În plus, motorul electric de 229 CP și 350 Nm cu care este echipat varianta Long Range a lui Ioniq 6 poate propulsa mașina de la 0 la 100 km/h în 7,4 secunde, viteza maximă fiind de 185 km/h.

Hyundai Ioniq 6 nu face rabat la calitate și dotări

Mașina este echipată la interior cu două ecrane, ambele având o diagonală de 12,3 inch și sunt integrate în planșa de bord. Tabloul de bord digital oferă toate informațiile necesare șoferului, de la autonomie, la consumul de energie sau starea bateriei.

Alăturat acestuia este ecranul central al sistemului de infotainment, care include toate funcțiile mașinii, precum navigația, conectivitatea cu telefonul prin intermediul Apple CarPlay și Android Auto sau climatizarea. Din fericire, sistemul de climatizare păstrează un raft cu scurtături fizice, ușor de utilizat.

Grație ampatamentului lung de aproape trei metri, interiorul lui Ioniq 6 este foarte spațios. De asemenea, cabina este foarte ergonomică, cu un desen plăcut și scaune ce se pot lăsa cu totul pe spate, în cazul în care vrei să te odihnești în momentul în care ai mașina la încărcat. Atât pasagerii față, cât și cei din spate dispune de scaune încălzite pentru un plus de confort.

Indiferent de nivelul de echipare, Hyundai Ioniq 6 este dotat în standard cu camere 360, pilot automat adaptiv, funcție de parcare din cheie, sonorizare Bose și conectivitate Android Auto și Apple Carplay. În România, prețurile pentru Ioniq 6 pornesc de la 45.363 de euro cu TVA inclus.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide