Eduard Ecker s-a născut în România, la 22 iunie 1912. În anii ’30, pe când avea numai 25 de ani. el îşi cumpără un BMW 327 din showroomul din Bucureşti al companiei Tracta, reprezentantul oficial al mărcii BMW de la acea vreme.
BMW 327 – sau BMW 55 PS Sports Convertible, aşa cum era denumit oficial de BMW în perioada respectivă – era propulsat de un motor cu şase cilindri în linie, care dezvolta 55 CP pentru o viteză maximă de 125 km/h. Noul model, elegant, modern şi luxos, era simbolul perfect al ascensiunii economice a României acelor vremuri şi al Bucureştiului care căpătase supranumele de „Micul Paris”.
Instaurarea perioadei comuniste vine cu momente foarte dificile, inclusiv pentru minoritatea germană din care Eduard Ecker făcea parte.
Acesta îşi găseşte cu greu de lucru, iar legenda spune că singurul lucru de valoare pe care a reuşit să îl salveze de la confiscare a fost automobilul pe care l-a dezmembrat şi l-a ascuns.
La începutul anilor ’60, situaţia începe să se relaxeze şi Ecker reuşeşte să găsească un serviciu stabil. Reuşeşte să reînmatriculeze automobilul cu „2-B-2763”. La jumătatea anilor ’60 primeşte al cincilea motor, achiziţionat clandestin de la un actor român, după ce, în anii ’40, Ecker se aprovizionase cu piese de schimb cu sprijinul armatei germane.
Ecker cere viză pentru o excursie în Iugoslavia şi, în final, în 1969 primeşte permisiunea de călătorie alături de nelipsita sa maşină. Din Belgrad reuşeşte să treacă în Italia, unde rămâne fără bani şi cu rezervorul gol. Prietenii din München îi oferă sprijin financiar şi astfel reuşeşte să ajungă în Austria. De aici, în timpul nopţii, îşi propune să traverseze graniţa spre Germania prin pădure. Din cauza oboselii, pierde controlul maşinii şi o loveşte de un copac. Caroseria este zgâriată pe lateral, dar maşina poate continua drumul.
Ajuns în Germania, Ecker îşi găseşte de lucru în construcţii. Contribuie la ridicarea Parcului Olimpic din München, de lângă sediul BMW, până în 1972. În această perioadă repară partea tehnică a automobilului, dar niciodată caroseria, care păstrează astfel urmele aventurilor petrecute împreună, ca o poveste nespusă. La începutul anilor 2000, când Ecker trece de vârsta de 90 de ani, donează automobilul către BMW Group Classic care îl păstrează în starea originală.
La 29 iunie, modelul BMW 327 se întoarce în ţară după o jumătate de secol.
Maşina va fi prezentată în cadrul Concursului de Eleganţă Sinaia.