Skoda Auto în creştere

Autor: Dan Vache 17 aug. 2010 Știri auto
Skoda Auto în creştere

Numai în cea de-a şaptea lună a acestui an, Škoda Auto a
înregistrat, mulţumită celor 58.513 de unităţi vândute, o creştere
de 4,8 % faţă de iulie 2009.

O contribuţie importantă la aceste rezultate pozitive o are
piaţa din China. Aici plusul la livrări a fost în iulie 2010, faţă
de aceeaşi lună a anului anterior, de 54,3 %. Aceste cifre
procentuale corespund unui număr de 15.549 autovehicule. La fel, şi
alte pieţe Škoda se dezvoltă excelent. În regiunile de peste ocean,
vânzările au crescut în primele 7 luni ale acestui an cu peste 70,4
%, iar în Europa de Est, în ciuda condiţiilor grele de pe piaţă, cu
9,3 %.

Škoda a înregistrat creşteri ale vânzărilor şi pe piaţa de
acasă. Clienţilor din Cehia le-au fost livrate în perioada ianuarie
– iulie 2010, în total, 34.454 autovehicule, adică cu 11,4 % mai
mult decât în perioada similară a anului precedent. Astfel cota de
piaţă a mărcii Škoda s-a ridicat în ţara de origine la 35,1
%.

Cea de-a doua piaţă a mărcii tradiţionale ceheşti, din punctul de
vedere al volumului de vânzări, este în continuare Germania. În
iulie au fost înmatriculate aici 7.667 autovehicule Škoda. Faţă de
anul 2009, care a fost un an ieşit din comun datorită primei de
casare, vânzările din perioada ianuarie-iulie 2010 au scăzut
într-adevăr cu 38 %. Însă în comparaţie cu perioada similiară a
anului anterior „normal”, 2008,
Škoda a reuşit să îşi sporească cifrele de înmatriculări la un
total de 75.223 autovehicule, păstrându-şi astfel poziţia de
importator nr. 1 în Germania.

Modelele Škoda preferate în iulie 2010 (comparativ cu iulie
2009): Octavia (23.988 autovehicule/+11,9 %), Fabia (17.669
autovehicule /-24,7 %), Superb (7.653 autovehicule/+187,6 %), Yeti
(3.966 autovehicule), Octavia Tour (2.847 autovehicule/-12,9 %),
Roomster (2.390 autovehicule/-46,7 %).

Reinhard Fleger, Membru responsabil cu vânzările al Consiliului
de Administraţie Škoda Auto a.s. face bilaţul provizoriu: „Cifrele
vorbesc de la sine în privinţa încrederii pe care clienţii din
toată lumea o acordă în continuare mărcii Škoda şi produselor sale.
Aceast fapt ne motivează în aceeaşi măsură în care ne şi
obligă.”


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide