Un şofer de 25 de ani din Giurgiu a fost la un pas să provoace o tragedie, după ce a ales să scurteze drumul către Sebeş intrând pe porţiunea de autostradă închisă circulaţiei între Sălişte şi Cunţa, informează Turnul Sfatului.
S-a strecurat printre balizele care îl obligau să iasă de pe autostradă şi a călcat acceleraţia.
Norocul lui a fost că a avut un accident rutier înainte să sară cu maşina într-o groapă groapă adâncă de câţiva metri, săpată pentru a reface defecţiunile din terasamentul autostrăzii.
După viaductul de la Aciliu a vrut să se strecoare printre două bascule parcate în mijlocul drumului, dar maşina lui nu a încăput şi a rămas blocat. La nici 50 de metri se afla groapa care îi putea fi fatală atât lui, cât şi celor 4 pasageri din maşină.
În urma accidentului dintre bascule, niciunul nu a putut ieşi din maşină. ”Numai şoferul ştie ce a avut în cap. Totul a fost închis. Am găsit maşina era înţepenită între basculante, a avut noroc că a oprit între ele. A avut şi viteză. Şoferul a zis iniţial iniţial că nu a mai avut frâne, dar numai el ştie. Şi-au forţat norocul bine şi au avut noroc! Mare noroc că au fost maşinile acolo, că altfel se duceau în groapă. Râdem, dar era o catastrofă dacă nu erau maşinile”, povestesc muncitorii.
”Bine că au sărit şi airbagurile laterale. A avut zile, a ricoşat din cauciuc în cauciuc”, au constatat poliţiştii chemaţi la accident.