După ce lumea auto a fost zguduită de scandalul în care a fost
implicată Toyota în USA, iată că Ministerul de Justiţie american
aduce în faţa publicului alt caz, acuzând oficial concernul
Daimler Benz de implicare în corupţie la nivel
internaţional, prin mituirea cu zeci de milioane de dolari
a oficialităţilor din 22 de ţări.
Conform Detroit News, Daimler AG a încălcat legea
privind interdicţia firmelor americane de a oferi „cadouri”
oficialilor străini. Astfel, se pare că, între 1998 şi
2008, Daimler AG a „investit” în ţări precum China,
Croaţia, Indonezia, Irak, Nigeria, Turcia, Rusia şi altele (România
nu apare, deocamdată, pe listă), pentru a se asigura că guvernele
vor fi clienţi ai maşinilor produse de firmele Daimler AG, ceea ce
înseamnă contracte de sute de milioane de euro.
Estimativ, Daimler AG ar fi utilizat în jur de 50 de
milioane de dolari, ca mită, pentru a securiza contracte –
şi asta în condiţiile în care ceilalţi producători americani vizau
aceleaşi contracte, dar pe căi oficiale. Presa americană a avansat,
astfel, ideea unei presiuni a marilor constructori americani pentru
pedepsirea Daimler AG de către guvernul american.
Încă din anul 2005 au început să apară informaţii cu privire la
practicile Daimler, cu ocazia unor „plăţi ciudate” făcute în Asia,
Africa şi Europa de Est, însă atunci s-a încercat o muşamalizare
eficientă, prin eliberarea din funcţie a unor directori.
Daimler AG este acuzată acum de conspiraţie şi falsificarea
documentelor şi a registrelor, iar zvonurile dau o valoare de
aproximativ 200 milioane de dolari pentru amenda care
urmează să fie propusă.
Rămâne de urmărit evoluţia scandalului în săptămânile
următoare.