Porsche, Lamborghini, Bentley, Rolls-Royce şi Maserati au SUV-uri. Urmează Ferrari?

Autor: ProMotor 03 feb. 2016 Știri auto

 

Porsche a lansat 2 SUV-uri, Bentley se pregăteşte, Lamborghini Urus urmează, Maserati o să lanseze Levante iar Rolls-Royce vor urma cu Cullinan, deci nu poţi să nu te gândeşti dacă nu cumva ne va face şi Ferrari o surpriză, informează Car and Driver.
 
Acum că Ferrari este o companie listată la bursă fanii mărcii italiene se întreabă dacă presiunile financiare care vin o dată cu această mişcare se vor traduce printr-o schimbare de direcţie în ceea ce priveşte maşinile construite. Pe scurt, dacă va trece la modele mai comerciale pentru a creşte vânzările. Porsche a avut succes cu Cayenne, Bentley înregistrează comenzi peste comenzi pentru Bentayga, deci ne putem aştepta la un SUV Ferrari?
 

 

 

 

 

CEO-ul Sergio Marchionne a vorbit deja despre creşterea producţiei de la plafonul de 7.000 la 9.000 de maşini. Un SUV nu ar putea compensa scăderea vânzărilor din China? 
 
Marchionne a dat un răspuns la această întrebare într-o conferinţă cu o serie de analişti financiari: „Va trebui să mă împuşcaţi înainte”.
 

 

 

Ca să înţelegem un pic situaţia actuală de la Ferrari, trebuie spus că acţiunile constructorului au luat-o în jos de la oferta publică iniţială din octombrie 2015, când s-au situat la 55 de dolari per bucată. Acum sunt sub 35. Totodată, compania estimează 7.900 de maşini în 2016, în creştere cu doar 3% faţă de anul precedent. 

 
Ferrari e mai mult decât un simplu constructor de maşini sport, este un brand, un stil de viaţă. Urmează să deschidă un nou parc tematic, în Spania, şi vrea să-şi extindă gama de produse oferite spre vânzare, precum ceasuri, haine şi accesorii. Rămâne de văzut dacă toate aceste vor fi îndeajuns pentru a nu împinge Ferrari pe acelaşi drum cu Porsche, Lamborghini, Rolls-Royce şi Maserati.

 

 

 

 

 

 

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Tags:



Comentarii
Inchide