Polițistul Marian Godină, în izolare la domiciliu. Ce s-a întâmplat, de fapt?

Autor: David Andrei 30 oct. 2020 Știri auto

Polițistul Marian Godină se află în izolare la domiciliu. Acesta a decis să se autoizoleze după ce a fost contactat de către un reprezentat al Direcției Publice de Sănătate. Cum s-a ajuns aici?

GALERIE FOTO

Marian Godină a anunțat că intră în izolare timp de două săptămâni. Polițistul a recurs la această măsură după ce a intrat în contact cu un coleg care a fost depistat pozitiv cu coronavrius. Cei doi făcuseră împreună o tură de 24 de ore.

Marian nu are simptome. Acesta a povestit pe pagina sa de Facebook cum a ajuns aici.

„Colegul meu, cel cu care îmi petrecusem 24 de ore, a luat o gură din cafea, s-a uitat lung în cană, apoi a mai luat o gură. Nu simțea niciun gust. Nici miros nu avea. S-a testat sâmbătă, iar rezultatul testului a venit luni. Pozitiv.

Seara m-au sunat de la DSP și m-au anunțat că voi rămâne la domiciliu 14 zile din ziua contactului. Momentan sunt bine, nu am niciun simptom.

E amuzant, totuși, când mă sună Poliția să ies la poartă”, a scris el pe Facebook.

Marian Godină, încurajat de prefectul Capitalei

Marian a fost încurajat, pe pagina sa de Facebook, și de prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, fost comisar de poliție: “Nu cred să se prindă de tine”, i-a scris acesta. Comentariul său a primit peste 1.300 de reacții și multe felicitări pentru funcția în care a fost ales recent.

Marian Godină va ieși din izolare peste două săptămâni. De acasă, polițistul a tras un semnal de alarmă cu privire la cei care nu cred în virus. Acesta a povestit cazul unui jandarm care îl acuzase că dezinformează: “Nu există covid. Nu mai minți, lucrezi și în poliție. Rușine!”, i-a scris acesta pe 18 iulie. Tot el le recomanda celor care îl urmăreau pe Facebook să nu poarte mască! (vezi GALERIA FOTO).

Jandarmul s-a stins din viață săptămâna aceasta, după ce a fost infectat cu coronavirus.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide