Plăcerea de a conduce – 55 de ani de istorie

Autor: ProMotor 01 apr. 2020 Știri auto

Cu 55 de ani în urmă BMW lansa sloganul care a devenit sinonim cu spiritul mărcii bavareze – Freude am Fahren sau, pe românește, Plăcerea de a conduce. Este, poate, cel mai longeviv slogan de marketing din industria auto.

Intră în Galeria FOTO

Primul automobil BMW – 3/15 PS – a fost lansat în 1929, cu un motor cu patru cilindri și o putere maximă de 15 CP. 7 ani mai târziu, producătorul bavarez lansează două noi modele: legenda sportivă BMW 328 (motor de 2 litri, cu 6 cilindri şi 80 CP) şi rafinatul BMW 326 (cu acelaşi propulsor de 6 cilindri, dar dezvoltând 50 CP). Experienţa de condus a unui model BMW devine un atribut valoros al mărcii.

Versiunea BMW 326 Cabriolet apare într-o reclamă din anul de lansare cu următorul mesaj:
„O experienţă minunată… este o călătorie cu maşina, cu noul BMW mare, spaţios cu 5 locuri şi 4 uşi. Un sentiment de linişte şi siguranţă peste aşteptări se transmite de la automobil către dumneavoastră şi vă oferă o dublă plăcere de a conduce”. Acesta este unul din primele momente în istoria de comunicare a mărcii când experienţa la volanul unui BMW este descrisă cu sintagma „plăcerea de a conduce”.

Anii ’60 regăsesc marca în plină relansare, după momentele financiare dificile de la finalul anilor ’50. Cu „Noua Clasă” (BMW 1500, BMW 1800, BMW 2000 şi diverse versiuni speciale), lansată în 1962, BMW oferă un sedan de familie, cu patru uşi, care poate livra şi performanţe sportive respectabile. În 1964, pilotând un 1800 Ti, Hubert Hahne câştiga 14 din cele 16 curse ale Campionatului German pe Circuit.

În 1964, o campanie pentru modelele din „Noua Clasă” folosea un mesaj similar cu cel utilizat cu mai bine de 30 de ani în urmă pentru BMW 326. Cu titlul „Bucuria maşinii – Plăcerea de a conduce”, clienţii erau informaţii despre puterea, performanţele 0-100 km/h şi preţul fiecărui model al „Noii Clase”. În completare, se oferea următoarea promisiune: „Condusul este din nou distractiv. 5 scaune confortabile – condus în siguranţă. Înconjuraţi de lux – îngrijiţi cu confort.”

Din 1965, marca îşi asumă oficial sloganul „Freude am Fahren”. Până în 1972, sloganul a fost folosit şi în versiunea „Aus Freude am Fahren” (Din plăcerea de a conduce) şi nu a însoţit mereu comunicarea de modele. Din acel an, compania a adoptat sloganul în forma cunoscută şi astăzi şi l-a folosit consecvent în toată comunicarea de produs.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide