Pentru prima dată într-un deceniu, Tesla înregistrează o scădere a vânzărilor

Autor: Ionuț Vîlciu 03 ian. 2025 Știri auto

Chiar dacă a vândut peste 1,7 milioane de mașini la nivel global în 2024, este un rezultat sub cel obținut în 2023. Pentru prima dată în ultimul deceniu, Tesla a înregistrat o scădere a vânzărilor de automobile electrice.

2024 nu a fost cel mai bun an pentru vânzările de mașini electrice, iar acest lucru s-a putut vedea în întreaga piața nu doar la unii producători. Micșorările ecotichetelor acordate de state și, în unele cazuri, eliminarea lor completă, au jucat un rol major în această scădere, efect resimțit și de cel mai mare jucător pe piața mașinilor electrice – Tesla.

Compania americană a publicat rezultatele de vânzări din ultimul al anului trecut, iar acestea relevă vești mixte pentru Tesla. Potrivit Carscoops, în cel de-a patrulea trimestru al anului trecut, Tesla a stabilit un nou record de vânzări, însă, comparativ cu 2023, a vândut mai puține mașini pe întreaga perioadă a anului 2024.

Tesla a vândut mai puține mașini decât în 2023

Pentru prima dată în ultimul deceniu, Tesla a înregistrat o scădere a cifrelor de vânzări la nivel anual. Tesla a livrat 495.570 de vehicule în al patrulea trimestru din 2024. Aceasta este o îmbunătățire față de trimestrul precedent, care a înregistrat 462.890 de livrări.

Cu toate acestea, analiştii estimaseră că Tesla va livra circa 500.000 de vehicule. Pentru a-și egala vânzările totale din 2023, Tesla ar fi trebuit să livreze peste 510.000 de mașini în acest ultim trimestru, ceea ce înseamnă că nu a îndeplinit ceea ce era necesar pentru a evita o scăderea de la an la an.

Drept urmare, Tesla nu a îndeplinit obiectivul de a depăși cele 1,8 milioane de livrări realizate în 2023, încheind 2024 cu exact 1.789.226 de vehicule livrate către clienți. Din acest total, 1.704.093 au fost Model Y și Model 3. Asta înseamnă că Model S, Model X și Cybertruck-ul recent lansat au reprezentat împreună mai puțin de 5% din vânzările totale ale Tesla în 2024.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Tesla


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide