Începe o nouă eră în segmentul electromobilității. Acesta este noul Mercedes-Benz EQS. Așa arată limuzina cu emisii zero și cu autonomie de până la 770 de kilometri.
Inspirat de conceptul Vision EQS, dezvăluit în urmă cu doi ani, noul Mercedes-Benz EQS este noul membru al familiei de modele electrice, EQ, a producătorului premium german. EQS este primul care are la bază o platformă dedicată, EVA.
Trei versiuni vor fi disponibile în gamă.
Cel aflat la volan va avea posibilitatea de a alege unul dintre cele trei patru nivele de recuperare a energiei, cu ajutorul padelelor aflate în spatele volanului. Este vorba despre D Auto, D+, D și D-.
Noul Mercedes-Benz EQS se poate încărca cu până la 200 kW la o priză rapidă de curent continuu. Constructorul german susține că bateria se poate încărca pentru o autonomie de până la 300 de kilometri în doar 15 minute. Funcția Power Nap, care se poate activa în timpul încărcării, permite înclinarea scaunelor, tragerea jaluzelelor electrice și crearea unei atmosfere relaxante.
Mașina este echipată standard cu direcție integrală, care îi asigură o rază de bracaj similară cu cea a unei compacte, de numai 10,9 metri.
EQS vine cu farurile Digital Light, care și-au făcut debutul odată cu noul Clasa S. Acestea permit proiectarea unor informații și avertizări pe carosabil și integrează 1,3 milioane de micro-oglinzi.
Limuzina electrică dispune și de funcții de rulare autonomă Nivelul 3, incluse în pachetul Drive Pilot. Acestea îi permit șoferului să ia mâinile de pe volan pentru o anumită perioadă de timp, până la o viteză de 60 km/h. Această opțiune este disponibilă, pentru început, doar în Germania.
Modelul cu emisii zero primește în premieră o tehnologie care permite deschidere automată a portierei atunci când șoferul se apropie. Cel aflat la volan va putea deschide și închide portierele din spate fără să se dea jos din mașină, prin intermediul sistemului MBUX (Mercedes-Benz User Experience), bazat pe inteligență artificială.
La bord apare standard ecranul de 12,8 inci preluat de la Clasa S. Display-ul curbat Hyperscreen, cu trei ecrane integrate sub același capac de sticlă, care se întinde pe toată lungimea bordului (1,41 metri) este dotare opțională. Sistemul are opt procesoare și o memorie de 24 de GB de RAM.
Sistemul de navigație Electric Intelligence calculează rutile în funcție de stațiile de încărcare de pe traseu și ia în calcul tipul de drum, dar și condițiile meteo.
Cifrele impresionante de autonomie se datorează și faptului că noul Mercedes-Benz EQS este cel mai aerodinamic automobil de serie din lume. Are un coeficient aerodinamic de numai 0.20.
Mercedes-Benz EQS măsoară 5.216 milimetri în lungime, 1.926 milimetri în lățime și 1.512 milimetri în înălțime. Sunt proporții similare cu cele ale limuzinei Clasa S. Dar modelul electric are o caroserie tip coupe și pare mai compact. Este un look confirmat de portierele cu geamuri fără rame.
Portbagajul are un volum de 610 litri și ajunge la 1770 de litri odată cu rabatarea banchetei.
Aproape 2,5 tone cântărește limuzina electrică în versiune de bază, în timp ce versiunea de top, cu aceeași baterie, cu două motoare și tracțiune integrală ajunge la 2585 de kilograme.
Clienții vor putea comanda mașina cu una dintre cele două linii de echipare disponibile. Este vorba despre AMG Line Exterior și Electric Art Exterior. AMG Line aduce jante de 19 sau 20 de inci cu cinci spite, în timp ce Electric Art propune jantele de 20 de inci. Sunt disponibile și jante mai mari de până la 22 de inci.
Noul Mercedes-Benz EQS va ajunge în showroom-uri în cea de-a doua pate a acestui an.
VIDEO: