Noul BMW X3 xDrive30e este al treilea Sports Activity Vehicle (SAV) din actuala gamă de modele a mărcii care dispune sistem de propulsie hybrid. Împreună, motorul termic cu patru cilindri şi motorul electric ale sistemului plug-in hybrid generează o putere maximă totală de 215 kW/292 CP.
Cuplul maxim al sistemului plug-in hybrid este de 420 Nm. Aceasta permite noului BMW X3 xDrive30e să sprinteze de la 0 la 100 km/h în 6,1 secunde. Viteza maximă este de 210 km/h.
În funcţie de modul de operare şi de situaţia de pe drum, motorul electric al noului BMW X3 xDrive30e poate fi utilizat pentru mobilitate pur electrică sau pentru a sprijini motorul termic. În modul MAX eDrive mașina atinge o viteză maximă de 135 km/h cu emisii locale zero şi într-o linişte aproape toatală. În setarea Auto eDrive standard, condusul pur electric este posibil la viteze de până la 110 km/h. Motorul termic intervine doar la viteze mai mari sau atunci când sunt cerinţe speciale de sarcini ridicate.
Bateria litiu-ion a noului BMW X3 xDrive30e este localizată sub scaunele din spate. Cu 450 de litri, volumul portbagajului de la noul BMW X3 xDrive30e este la acelaşi nivel cu cel al modelelor cu motorizare convenţională.
Bateria de înaltă tensiune poate fi încărcată de la o sursă de electricitate casnică prin utilizarea cablului de încărcare din echiparea standard. Astfel, bateria poate fi încărcată complet în mai puţin de şase ore. La un panou BMW i (Wallbox), acelaşi proces de încărcare poate fi completat în aproximativ trei ore şi jumătate.
Bateria permite mobilitate pur electrică cu o autonomie de 51-55 de kilometri.
Noul BMW X3 xDrive30e va fi produs cu începere din decembrie 2019 la uzina BMW din Spartanburg (SUA).