Need for Speed Heat: Cel mai așteptat joc cu mașini este produs în România – Galerie FOTO

Autor: ProMotor 08 nov. 2019 Știri auto

Need for Speed Heat, cel mai așteptat joc video al anului, este dezvoltat de Electronic Arts Romania în colaborare cu studiourile EA din Göteborg și Guildford. Cea mai nouă producție din franciza Need for Speed se întoarce cu o nouă serie de curse stradale, urmăriri de poliție, mașini personalizate și o cultură auto  autentică.

Need for Speed Heat propulsează jucătorii în Palm City, o lume nou-nouță, unde competitorii își pot alege propriul mod de joc: fie urcă în ierarhii prin participarea la evenimente consacrate pentru a câștiga bani pe timpul zilei, fie riscă totul pentru reputație și recompensele mari, în cursele derulate noaptea.

În NFS Heat, fanii se vor afla la volanul unora dintre cele mai exclusiviste mașini din lume, printre care și noi modele Aston Martin, BMW, Mercedes-Benz, Porsche și Polestar 1. Need for Speed Heat oferă cele mai ample posibilități de personalizare de până acum, inclusiv o selecție largă de opțiuni pentru performanță și stil, oferindu-le jucătorilor instrumentele de care au nevoie pentru a-și crea o mașină care nu cunoaște limite.

În plus, pentru prima dată în istoria francizei, Need for Speed Heat îți oferă posibilitatea de a-ți personaliza propriul personaj, pornind de la 12 avataruri prestabilite, ce pot fi adaptate în amănunt, în funcție de preferințele și stilul fiecărui jucător. Îmbrăcămintea și accesoriile Adidas, Givenchy, PUMA și ale altor branduri renumite le permite jucătorilor să își dezvolte un stil personalizat nu doar la volan, ci și în afara mașinii.

Inspirat de Miami, un oraș vibrant, cunoscut pentru amestecul multicultural de muzică, artă stradală originală și lumini nocturne uluitoare, Palm City este paradisul oricărui pilot de curse stradale.

Electronic Arts România este una dintre cele mai mari companii de tehnologie care operează în țara noastră și unul dintre cele trei studiouri la nivel global unde este dezvoltat NFS, alături de studiourile EA din Göteborg și Guildford.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide