Lansat în 1983, Volvo LCP 2000 a fost un concept auto proiectat ținând cont de mediul înconjurător. Acest model a fost primit cu rezerve la acea vreme, piața fiind încă obsedată de putere și performanță.
Conceptul LCP 2000 a fost inspirat de un studiu realizat pe mașinile electrice, pe care Volvo l-a făcut în 1976, și pe un proiect numit Ellen, care a fost un studiu pe mașini mici, ultra ușoare.
Scopul proiectului LCP a fost de a utiliza cele mai recente materiale și tehnologii pentru a proiecta o mașină inovatoare, cu emisii reduse, cu o eficiență mare din perspectiva consumului de combustibil, foarte sigură și pregătită de a ieși pe carosabil în anul 2000 – de unde și numele.
Prin standardele de azi, aceste obiective, probabil, par a fi rezonabile și realiste, dar în 1979 păreau, mai degrabă, fanteziste.
În momentul în care a prezentat conceptul Light Component în 1983, Volvo Cars era deja poziționat ca producător auto interesat de soluții inovatoare și prietenoase cu mediul. Acest lucru s-a datorat, în principal, inventării cu șapte ani în urmă a convertorului catalitic – sonda Lambda, o inovație revoluționară în favoarea mediului.
Prin convertirea gazelor nocive de eșapament în substanțe inofensive, au fost reduse emisiile poluante cu 90%, în comparație cu motoarele standard.
În procesul de proiectare a mașinii au fost utilizate pe scară largă diferite tipuri de plastic, magneziu și aluminiu. Aceste materiale au fost alese nu doar pentru că erau ușoare, ci pentru că aveau disponibilitate imediată și, cel mai important, sunt reciclabile. Această mașină a fost proiectată să fie sustenabilă, din cât mai multe puncte de vedere.
O altă caracteristică inovatoare a LCP 2000 a fost capacitatea sa de a rula pe orice tip de ulei. Cu ar fi cel de rapiță, de exemplu. Dar, o mașină care miroase a pește și chipsuri, nu este tocmai pe gustul tuturor.
Modelul LCP 2000 este, acum, expus cu mândrie în Muzeul Volvo. Acest proiect continuă să ne inspire în modul în care construim și astăzi mașinile noastre – sustenabile și ecologice.
În prezent, metale, uleiuri, lichide, cauciucuri și anumite materiale plastice însumând aproximativ 95% pot fi recondiționate. Totodată, 85% dintre aceste materiale pot fi reciclate.