Ford declară război zgomotului. Care a fost cel mai zgomotos Ford produs vreodată

Autor: ProMotor 22 apr. 2020 Știri auto

Ford declară război zgomotului din interiorul mașinii în încercarea de a îmbunătăți confortul pasagerilor. Noua strategie Ford de reducere a zgomotului a fost denumită sugestiv „Whisper”.

Intră în Galeria FOTO

Cel mai silențios model produs de Ford este Kuga Plug-in Hybrid, iar la realizarea acestora au fost luate măsuri speciale pentru reducerea zgomotului din habitaclu. La polul opus se află un model Ford pe care l-am văzut zburând în seria de filme Harry potter – este vorba de Ford Anglia. Între cele două există o diferență ca de la cer la pământ.

Pentru noul SUV Kuga, Ford a examinat elemente generatoare de zgomot, de la suspensie până la chederele ușilor, pentru a găsi soluții de optimizare a rafinamentului interior. Prin efectuarea unor perforații la nivelul pielii scaunelor de pe noul Kuga Vignale s-a redus aria totală a suprafețelor plane din interiorul mașinii, contribuind astfel la o absorbție mai bună a zgomotelor. Reglajul aerodinamic al scuturilor de antifonare de sub caroseria vehiculului ajută la limitarea zgomotului care intră din exterior.

În plus, inginerii Ford au petrecut doi ani testând mai mult de 70 de tipuri de anvelope diferite pe suprafețe variate, de la asfalt neted până la beton dur și pietruit, în condiții umede și uscate și la viteze variate. Toate acestea pentru a găsi specificația exactă care menține zgomotul rutier la minimum, asigurând în același timp niveluri ridicate de confort.

Un test realizat de Ford a arătat că noul Ford Kuga Plug-In Hybrid prezintă un nivel de zgomot în habitaclu cu un sfert mai mic decât cel înregistrat într-un Ford Anglia din 1966.

 

Majoritatea oamenilor percep un sunet ca fiind de două ori mai puternic atunci când acesta este cu aproximativ 10 decibeli mai mare.

Intensitatea zgomotului interior la aproximativ 50 km/h (30 mph) măsurată în treapta a treia de viteză (pentru modelele cu cutie manuală de viteze) este următoarea:

Vehicul Max decibeli dB(A)
1966 Ford Anglia 89 (89,4)
1970 Ford Cortina 81 (80,9)
1977 Ford Granada 83 (82,5)
1982 Ford Cortina 79 (78,5)
2000 Ford Mondeo 77 (77,3)
2020 Ford Kuga Plug-In Hybrid 69 (69,3)

Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide