Două noi pasaje vor fi construite pe Şoseaua Mihai Bravu din Capitală, informează B365.ro, care citează reprezentanţi ai Primăriei Capitalei.
Primul pasaj va fi unul suprateran şi va fi construit la intersecţia cu Bulevardul Ferdinand şi Şoseaua Iancului. Pasajul va avea o lungime totală de 1.300 de metri, iar durata estimată de realizare a proiectului este de 24 de luni. Valoarea investiţiei este de 106,5 milioane euro.
Cel de-al doilea pasaj va fi construit la intersecţia Şos. Mihai Bravu cu Calea Vitan. Şi acesta va fi realizat tot în lungul şos. Mihai Bravu, însă deocamdată nu se ştie ce tip de pasaj va fi: subteran sau suprateran. Acesta va avea o lungime de 400 de metri şi o valoare estimată de 26,3 milioane euro. Lucrările vor dura şi în acest caz 24 de luni.
„Proiectele au fost discutate şi avizate în cadrul Grupului Mobilitate şi cuprinse iniţial în lista celor 80 de proiecte de Investiţii Teritoriale Integrate. Acestea au fost transmise de Primăria Municipiului Bucureşti în luna aprilie 2013, cu sprijinul S.C. METROUL S.A. unui număr de 6 ministere şi Primului Ministru, în vederea includerii lor în programe de finanţare, în corelare cu alte obiective de dezvoltare pentru zona Bucuresti şi Ilfov. Fiecare dintre proiectele menţionate a fost inclus în lista de proiecte ITI (Investiţii Teritoriale Integrate) de către entitatea care l-a propus, pe baza unei fişe de proiect”, au precizat pentru B365.ro, reprezentanţii Primăriei Capitalei.
Actualul pasaj de pe şoseaua Mihai Bravu a fost inaugurat anul trecut şi este compus din doua poduri supraterane paralele, pe direcţia Soseaua Mihai Bravu – Calea Văcăreşti, de cate 2 benzi de circulaţie pentru fiecare sens.
VIDEO Testul la care Dacia Logan a ieşi mai bine ca Mercedes C350E
VIDEO Cum arată noua versiune de top a Daciei Logan – GALERIE FOTO