Croații dezvăluie hypercar-ul electric cu 2.100 CP. Atinge 300 km/h mai repede decât multe mașini ating 100

Autor: Ionuț Vîlciu 19 aug. 2024 Știri auto

Rimac, producătorul auto croat, a dezvăluit cea mai puternică și mai agresivă versiune a hypercar-ului electric Nevera. Noul Rimac Nevera promite cifre de performanță și mai bune.

Rimac extinde gama Nevera cu încă o versiune a hypercar-ului electric. De această dată, producătorul prezintă o variantă „radicală” a mașinii care a doborât deja numeroase recorduri de viteză la sol.

Nevera R este o evoluție a modelului pe care îl știm bine deja. Aduce schimbări atât de ordin tehnic, cât și la nivel de design, menite să îmbunătățească aerodinamica mașinii. Producătorul croat spune că, datorită noii generații Rimac All-Wheel Torque Vectoring și frânelor avansate, împreună cu un sistem de baterii orientat spre performanță și 2.107 CP disponibili, Nevera R este proiectat pentru viraje. În același timp, mașina este chiar mai rapidă decât originalul Nevera. Astfel, această evoluție poate sprinta de la 0 la 300 km/h în doar 8,66 secunde, mai rapid decât multe mașini reușesc să accelereze de la 0 la 100 km/h.

Rimac Nevera devine și mai rapid

„Când am dezvoltat Nevera, o parte importantă a briefului a fost că ar trebui să fie un Grand Tourer. Ne-am asigurat că este spațios, confortabil și că atinge un echilibru între a fi palpitant și accesibil”, a declarat Mate Rimac, CEO al Rimac Group.

„Dar ne adaptăm neîncetat la dorințele clienților și mulți căutau o mașină care să sublinieze cu adevărat abilitatea de a vira a lui Nevera, folosind toată tehnologia avansată de la bord. Am răspuns cu Nevera R: tot ADN-ul Nevera, care a doborât recorduri, dar mai ușor, mai rapid și mai concentrat”, a adăugat Mate Rimac.

Astfel, noul model este mai axat pe manevrabilitate și performanță, în general. Nevera R folosește o baterie mai performantă, de 108 kWh, iar cele patru motoare electric dezvoltă în total 2.107 CP. Eleronul spate de mari dimensiuni, combinat cu un pachet aerodinamic agresiv care include un nou difuzor mare, mărește forța de apăsare cu 15% și eficiența aerodinamică cu 10%.

De asemenea, anvelopele Michelin Cup 2 oferă mașinii mai multă aderență mecanică. Potențialul anvelopelor este maximizat de sistemul de torque vectoring integral, care acționează toate cele patru roți în mod individual. Iar pentru a opri toată această forță brută, Nevera R este echipat cu noile frâne carbon-ceramice.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Rimac


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide