Finalizarea drumului de centură de la Giurgiu spre Podul Prieteniei este prevăzută pentru primăvara anului viitor, dar autoritățile și constructorul doresc să termine înainte de Revelion. Ce șanse sunt ca acest lucru să se întâmple explică cei de la Asociația Pro Infrastructură.
Potrivit celor de la Asociația Pro Infrastructură (API), care au vizitat șantierul drumului de centură care leagă DN5 București – Giurgiu de punctul de trecere a frontierei și Podul Prieteniei, șansele de a finaliza în avans această investiție sunt mici, dar există. Mobilizarea constructorului austriac PORR este foarte bună, dar șantierul a întâmpinat obstacole, cum este groapa de gunoi de pe traseu care nu exista în planurile inițiale.
La un an de la debutul lucrărilor, în 21 octombrie 2020, stadiul construcției a ajuns la 70%, dar continuarea lucrărilor într-un ritm susținut depinde în maree măsură de condițiile meteo.
„Antreprenorul general, PORR, și oficialii CNAIR fac eforturi pentru deschiderea circulației până la finalul anului, înainte de termenul contractual (aprilie 2022), însă noi suntem foarte rezervați, având în vedere vremea nefavorabilă și volumul de muncă rămas de executat. Drumul are și o noutate: sistemul rutier rigid alcătuit din beton, turnat cu finisoare speciale care se pot vedea în filmare, acesta putând fi gata în aproximativ 30 de zile, cu o viteză de execuție de aproximativ 350 metri liniari pe zi, în medie. Finisajele, racordurile cu structurile, zona gropii de gunoi și elementele de siguranță rutieră ar putea fi terminate abia în ultimele zile din an, cu mari eforturi și noroc de vreme bună”, a scris API pe pagina sa de Facebook.
În august, constructorul anunța că pe traseul viitoarei artere a fost descoperită o groapă de gunoi de care nu știa nimeni. Încă se caută o soluție pentru depășirea acestui impas, după ce lucrările de excavație au fost extinse, fără rezultate.
„Inițial, soluția a fost de extra-excavații de un metru și jumătate. La încă un metru jumătate de extra-excavație este tot gunoi. Amplasamentul este, din câte am constatat, pe o fostă groapă de gunoi de care nu a știut nimeni” se plângea șeful de șantier de la PORR.
Drumul de Legătură între DN 5 (zona Oinacu) și Vama Giurgiu Ruse va rezolva problemele de circulație pe ruta spre principala vamă dintre România și Bulgaria. Construcția folosește o tehnologie nouă, care presupune înlocuirea asfaltului cu un beton special. Turnarea acestuia se va face în ultima fază a realizării căii de rulare. Betonul este considerat superior pentru preluarea traficului greu, fiind mai rezistent și nedeformabil.