Anvelopele runflat sunt potrivite pentru cazuri de urgenţă. Mulţumită pereţilor laterali mai groși ele permit rularea continuă după o eventuală pană.
Un studiu realizat în rândul șoferilor americani, în urmă cu câțiva ani, a arătat că aproape 75% dintre mileniali (generaţia născută între 1981 şi 1996) nu știu cum să schimbe roata de rezervă a mașini.
În acest caz, ce se întâmplă dacă fac o pană de cauciuc? Ce se întâmplă dacă problema apare pe autostradă și este prea periculos să tragă pe dreapta? În acest caz, anvelopele runflat ar putea fi o investiție bună. În condițiile în care companii precum BMW le includ ca dotare standard, cererea este în creștere, la fel și numărul de consumatori care întreabă ce sunt, de fapt, anvelopele runflat.
Principala diferență între anvelopele runflat și cele convenționale este că au un perete lateral întărit. Această anvelopă va continua să susțină mașina chiar dacă va face pană, permițându-vă să continuați să conduceți în siguranță, la o viteză limitată, pe o distanță limitată.
Odată ce tot aerul a ieșit din anvelopă, pereții laterali întăriți vă vor permite să conduceți până la service. Dacă încercați să faceți acest lucru cu anvelopele standard, cel mai probabil vă veți distruge janta.
Principalul beneficiu al utilizării anvelopelor runflat este că nu trebuie să schimbați anvelopa pe marginea drumului în cazul în care faceți pană. Acest lucru înseamnă că veți putea conduce mașina până într-un loc sigur unde puteți schimba roata, sau puteți merge direct la vulcanizare
Uneori, este posibil să nu observați că aveți pană, mai ales dacă mașina este veche și nu au are martori în bord care să indice problema. În această situație poate fi prea târziu, pentru că ați putea pierde controlul mașinii. Anvelopele runflat oferă un control mai mare asupra autovehiculului, chiar și atunci când nu mai au deloc aer.
Cele mai multe mașini care au anvelope runflat nu au roată de rezervă, ceea ce va reduce greutatea vehiculului. Eliminarea greutății roții de rezervă și a uneltelor, va duce la o economie mai mare de combustibil.