Ce faci dacă ai pus motorină în loc de benzină? Sunt 5 pași care te salvează de la daună totală

Autor: Radu Țuțulan 20 aug. 2023 Știri auto

Probabil că sunt puțini șoferii care nu s-au încurcat, cel puțin o dată, și au pus motorină în loc de benzină sau invers, dar sunt 5 pași care salvează mașina de la daună totală.

Fie că nu știi cu ce carburant merge mașina ta, fie că ai încurcat pompele sau pur și simplu nu ai realizat că pui motorină în loc de benzină, cert e că se poate întâmpla oricui. Și, chiar se întâmplă!

Așa că e bine să știi ce trebuie să faci când încurci carburantul, ca să-ți salvezi mașina de la daună totală.

Ce faci dacă ai pus motorină în loc de benzină?

Nu porni mașina! Dacă ai realizat că ai pus motorină în loc de benzină înainte de a te urca la volan, atunci acesta e primul lucru pe care trebuie să îl faci. Apoi, ori rogi pe cineva de la benzinărie să te ajute să golești rezervorul, ori, și mai sigur, chemi platforma și duci mașina direct la service. Acolo golești rezervorul, eventual schimbi filtrul de carburant și gata, ai scăpat!”, a explicat pentru ProMotor, Robert Marin, mecanic auto la un service din apropiere de Ploiești.

Problemele mari apar în momentul în care ai apucat să pornești mașina.

Sunt 3 factori de care depinde cât de afectat va fi motorul dacă alimentezi cu motorină în loc de benzină:

  1. cât carburant bun mai era în rezervor
  2. cât carburant greșit ai băgat în rezervor
  3. cât timp a funcționat motorul din momentul în care ai alimentat greșit

Dacă ai rezervor de 50 de litri și ai alimentat doar 5-6 litri greșit, iar în rest ai carburant corect și mergi doar câțiva kilometri până când motorul începe să dea rateuri sau se oprește pur și simplu, probabil vei scăpa doar cu filtru de carburant care trebuie înlocuit, garnituri și poate o curățare a instalației. Dar, dacă ai mai mult de 15-20% carburant greșit, e posibil chiar și în câteva minute să distrugi în mare parte sistemul de alimentare”, a mai spus mecanicul.

Cei 5 pași care te salvează de la daună totală

Dacă ai pornit mașina, după ce ai alimentat greșit, cu siguranță vei observa imediat problemele. Fie motorul se îneacă, fie nu are forță, fie are trepidații și este mult mai zgomotos. Acela e momentul când trebuie să oprești mașina complet și să chemi platforma să o ducă în service.

Dacă nu ai apucat să pornești mașina, după ce ai alimentat cu motorină în loc de benzină, sunt …. pași care te salvează de la daună totală:

  1. Ceri ajutorul unui angajat al benzinăriei 
    • îi spui ce ce carburant ai pus și cu ce combustibil funcționează mașina ta
    • dacă are cunoștințe de mecanică, îl poți ruga să te ajute cu operațiunea de la „pasul 3”
  2. Suni un mecanic (de preferat, pe cel la care mergi cu mașina, care știe exact motorul)
    • îi spui exact ce i-ai spus și angajatului de la benzinărie
    • dacă nu te poate ajuta direct cu operațiunea de la „pasul 3”, te va îndruma spre „pasul 5”
  3. Scoți tot carburantul din rezervor
    • folosind pompa de injecție a mașinii, care se activează în momentul când e pus contactul și trage carburantul din rezervor, împingându-l printr-un mic furtun spre filtrul de combustibil. Deci, dacă e decuplat acel furtun care intră în filtru, pe acolo poate fi scos carburantul. Și se menține contactul pus (cu pauze de 1-2 minute la fiecare 3 minute) până când nu mai scoate nimic.
    • ceri ajutorul unui service mobil/mecanic, dotat cu pompă de scoatere a combustibilului din rezervor prin gura de vizitare
  4. Faci plinul corect
    • după ce ai scos tot carburantul din rezervor și furtunul este conectat corect la filtrul de combustibil, faci plinul
    • de preferat, sa pui benzină de cea mai bună calitate (dar, atenție, care să fie potrivită cu motorul tău)
  5. Chemi o platformă auto dacă:
    • mașina nu pornește sau se aud sunete neobișnuite
    • nu ai reușit să scoți carburantul greșit
    • în bord ai martorul de motor aprins
    • așa îți recomandă mecanicul sau angajatul benzinăriei
    • nu ești convins că operațiunea de scoatere a carburantului, de la „pasul 3” a fost corectă, completă sau suficientă
Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide