Te-ai gândit să îți speli motorul mașinii cu jet de apă sub presiune? S-ar putea să te răzgândești după ce vei vedea rezultatele acestei practici.
Probabil că fiecare proprietar dorește să își păstreze mașina în cea mai bună formă. Acest lucru se obține printr-o mentenanță corectă a părții mecanice, dar și prin îngrijirea caroseriei și/sau șasiului. În acest fel, putem să apară coroziunea pe elementele de caroserie sau pe structura de rezistență a mașinii noastre. Un subiect destul de dezbătut este cel al spălării motorului. Este bine sau nu să efectuăm o astfel de operațiune, mai ales cu ajutorul unui jet sub presiune?
Cei de la Coasta De Est s-au ocupat recent de o mașină al cărei motor a fost spălat în prealabil cu jetul de apă. Se pare și că mașina a stat aproximativ o săptămâna, timp după care nu a mai dat semne că vrea să pornească. Mecanicii au diagnosticat mașina, iar testerul a arătat o listă lungă de erori.
În primă fază, mecanicii au desfăcut mufele instalației electrice și le-au curățat. Ei au găsit destul de multă oxidare pe contacte, lucru care poate afecta conexiunile instalației electrice. Și bornele bateriei erau corodate, probabil tot din cauza spălării. Odată dată la o parte, bateria a dezvăluit apa adunată în suport.
În final, calculatorul ECU al mașinii a fost demontat și trimis la o verificare. După ce a fost verificat și remediată defecțiunea, calculatorul a fost montat înapoi de mașină, iar aceasta a pornit imediat, erorile fiind șterse din memoria mașinii.
Apa a ajuns la contacte și circuite, lucru care nu a făcut decât să dăuneze mașinii. Concluzia este că nu ar trebui să spălăm motorul la jet, deoarece apa presurizată va ajunge în locuri unde nu are ce căuta, provocând astfel de lucruri. Întreaga poveste o puteți urmări în videoclipul postat pe canalul de YouTube al celor de la Coasta de Est.