Cele două noi motoare BMW de 1.5 litri, unul pe benzină şi unul diesel, vor face parte din familia propulsoarelor care folosesc tehnologia TwinPower cu două turbocompresoare. În proiectarea noilor motoare în linie, BMW a folosit acelaşi principiu ca până acum, adică a acordat fiecărui cilindru o capacitate de 500 cmc. Astfel, motoarele de 1.5 litri au trei cilindri, cele de 2.0 litri au patru cilindri, iar cele cu o capacitate de 3.0 litri au şase cilindri.
Deşi BMW nu a publicat detaliile complete despre putere şi cuplu, a dat de înţeles că fiecare cilindru al unui motor pe benzină va dezvolta între 40 şi 74 de cai putere şi între 60 şi 80 Nm, iar fiecare cilindru al unui motor diesel va produce între 27 şi 60 de cai putere şi între 75 şi 110 Nm. Asta înseamnă că motoarele pe benzină de 1.5 litri TwinPower Turbo de la BMW vor avea o putere cuprinsă între 120 şi 222 de cai putere şi un cuplu maxim între 180 Nm şi 240 Nm, în timp ce propulsoarele diesel vor produce între 81 şi 180 de cai putere şi între 225 şi 330 Nm.
Nici cifrele despre consum nu au fost publicate, aşa că va trebui să îi credem pe cuvânt pe cei de la BMW când spun că noile motoare de 1.5 litri vor fi „extrem de economice”.
Ce credeţi? Se îndepărtează BMW de propriile valori sau doar se adaptează cerinţelor pieţei?