Bechtel a asfaltat 30 de kilometri de autostradă

Autor: Adrian Mihălţianu 29 sept. 2009 Știri auto
Bechtel a asfaltat 30 de kilometri de autostradă

Compania Bechtel,
constructorul autostrăzii Braşov-Borş (Transilvania), a asfaltat 30
de kilometri din tronsonul Câmpia Turzii-Gilău, în lungime de 42 de
kilometri, care ar urma să fie finalizat până la 1 ianuarie.”Până
în acest moment a fost aşternut asfalt pe aproximativ 30 de
kilometri
, restul de 12 fiind în diferite stadii de
execuţie. Pe 17 din cei 30 km asfaltaţi s-a instalat şi stratul
final de uzură. De asemenea, au fost instalaţi parapeţi pe 10
kilometri şi se continuă lucrările de montare a gardurilor de
protecţie”, a anunţat Bechtel.

Astfel, potrivit companiei, 80% din lucrările de construcţie a
tronsonului au fost finalizate.Totodată, constructorul
lucrează la benzile de întoarcere destinate secţiunii
,
amplasate la kilometrii 12+700 şi 44+500, proiectate pentru a
asista conducătorii auto să se întoarcă din traseu, în cazul în
care greşesc sau trec de nodul rutier.

„Demersurile de instalare a grinzilor de tip U
continuă pentru ultimele trei viaducte din cadrul acestei secţiuni.
Producţia de grinzi de tip U şi T a fost finalizată, cele peste
1.700 de grinzi produse până acum în şantierele din apropierea
aliniamentului acoperind necesarul pentru această secţiune”, se
arată în comunicat. Mai multe puteţi citi aici.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide