Lunga tradiţie a victoriilor celor de la Audi în Le Mans este o carte de vizită cum puţini alţi producători au în motorsport. LegendarulAudi R8, care a făcut legea nu doar în campionatul european între 2000 şi 2005, ci şi în cursa de anduranţă de la Road Atlanta, a rămas şi acum un etalon de competitivitate şi anduranţă.
Următorul aruncat de către germanii din Ingolstadt în groapa cu lei a fost R10 TDI, care s-a ocupat personal de victoriile Audi de la Le Mans şi de la Petit Le Mans, până în 2008. Moştenitorul său, însă, nu s-a ridicat la nivelul de performanţă aşteptat, astfel că Audi R15 nu va rămâne în istoria echipei drept un mare învingător.
Germanii nu au timp de pierdut, aşa că folosind o soluţie tehnică ce i-a adus în iunie al zecelea titlu în Le Mans, Audi îl naturalizează pe ţămurile americane pe R18 TDI, propulsat de motorul diesel V6, cu o capacitate de 3,7 litri. Maşina de curse îşi va face debutul la Road Atlanta sub culorile echipei Team Joest, unde va lua parte de sesiunea de calificări pe 30 septembrie, pentru a intra în competiţia propriu-zisă începând cu 1 octombrie.