Chinezii de la Nio au intrat pe piața auto europeană începând abia de anul trecut, însă primele probleme au și apărut deja. Oficialii din conducerea Audi au anunțat recent că au acționat în instanță constructorul asiatic, acuzând practica neloială a chinezilor de a folosi nume asemănătoare cu cele ale germanilor pentru modelele sale comercializate pe Bătrânul Continent.
Instanța a dat deja dreptate constructorului german, judecătorii din Munchen fiind de părere că cei de la Nio încalcă drepturile mărcii Audi prin utilizarea unor denumiri precum ES6, ES7 și ES8 pentru modelele abia lansate pe piața auto europeană. Conducerea Audi susține că modelele sale S6, S7 și S8 ar putea fi afectate de o eventuală confuzie cu modelele producătorului chinez.
Potrivit Profit, judecătorii germani au ajuns la concluzia că litera adițională E folosită de cei de la Nio nu asigură un caracter distinctiv suficient. De asemenea, instanța mai notează că “identitatea cel puțin fonetică ar conduce la un risc de confuzie”. Mai mult, pe bună dreptate, judecătorii au mai menționat și faptul că unii clienți ar putea crede că litera adițională “E” este folosită de Audi pentru versiuni electrice ale modelelor S6, S7 și S8.
Procesul intentat de cei de la Audi a început încă din luna octombrie a anului trecut, însă a fost amânat în repetate rânduri pentru audierea martorilor. Potrivit legislației germane, Nio poate primi o amendă de 250.000 de euro din această cauză. În plus, directorul producătorului chinez ar putea risca până la șase ani de închisoare din cauza faptului că nu a respectat prevederile legislației privind înregistrarea de mărci comerciale.
Ținând cont de toate aceste lucruri, instanța a luat decizia să le interzică celor de la Nio promovarea acestor modele, sub aceste nume, pe piața din Germania. Astfel, ES7, primul model lansat de cei de la Nio, a fost acum rebotezat EL7.