Nokian a decis anul trecut să părăsească piața din Rusia și a închis uzina din această țară unde producea 17 milioane de anvelope pe an. Compania din Finlanda a decis să construiască o nouă fabrică în România și a pregătit 643 de milioane de euro pentru această investiție.
Noua fabrică de anvelope este amplasată la Oradea și compania finlandeză va beneficia de un ajutor din partea statului român pentru realizarea acestei investiții. La această uzină vor lucra cel puțin 500 de angajați și primele anvelope vor fi produse în a doua parte a anului 2024.
În luna ianuarie 2023 guvernul României a analizat un act normativ prin care se prevede acordarea unui ajutor de stat regional companiei Nokian Tyres PLC, în contextul intenției acesteia de a înființa în România o unitate de producție anvelope pentru autoturisme în județul Bihor.
Ajutorul de stat va fi acordat sub formă de grant și va fi în valoare de 99,55 milioane euro, acesta fiind acordat pe o perioadă de 5 ani din 2023 până în 2028. Valoarea totală nominală a investiției se ridică la 642,4 milioane euro, din care costurile eligibile sunt de 611 milioane euro. Noua unitate de producție va avea o capacitate planificată de 6 milioane de anvelope pe an, iar proiectul trebuie menținut în funcțiune cel puțin 5 ani.
Compania a avut de ales între 40 de obiective de pentru relocare și că a luat în considerare disponibilitatea forței de muncă calificate, avantajele logistice, sursele de energie verde, dar și accesul la calea ferată.
Uzina din România va fi prima din industrie cu zero emisii de dioxid de carbon. Noua fabrică de anvelope de la Oradea va avea aproximativ 500 de angajați și aici se vor produce pneuri pentru SUV-uri și alte vehicule de clasă mare. Producătorul de anvelope vrea să vândă anvelopele produse în România pe principalele piețe din Europa Centrală.
Compania deținea în Rusia o uzină cu o capacitate anuală de producție de 17 milioane de anvelope, iar în luna martie a vândut această facilitate de producție cu 265 milioane de euro către PJSC Tatneft. Ieșirea din Rusia a dus la prăbușirea acțiunilor Nokian, iar compania a avut o pierdere operațională de 200 milioane euro în al doilea trimestru din 2022. Compania este listată la bursa din Helsinki și avea o capitalizare de piață de 1,21 miliarde euro.