Nokian Tyres va deschide o fabrică și în România, la Oradea. Salariile oferite muncitorilor ar urma să fie aproape duble față de media salarială din zonă.
Producătorul finlandez Nokian Tyres va investi 650 milioane euro pentru a construi o fabrică de anvelope la Oradea. Salariile nete ar urma să fie de peste 5800 de lei, aproape dublu față de media salarială din zonă, conform Hotnews.ro.
După plecarea din Rusia, producătorul finlandez de anvelope Nokian pare că își îndreaptă atenția către România. „Era clar că Oradea era cea mai bună alegere pentru noua noastră fabrică”, a declarat pentru Reuters Päivi Antola, șeful Departamentului de relații cu investitorii Nokian. Ea a spus că Nokian a avut de ales între 40 de obiective de pentru relocare și că a luat în considerare disponibilitatea forței de muncă calificate, avantajele logistice, sursele de energie verde, dar și accesul la calea ferată.
Conform unei analize realizate de Reuters, economia României o va depăși pe cea a vecinilor. Acest lucru va fi posibil cu ajutorul fondurilor europene, a monedei stabile, dar și cu ajutorul investitorilor străini. Dat fiind faptul că multe companii părăsesc Rusia din cauza războiului, România se numără printre țările în care se pot face relocări.
Un sondaj realizat de Ernst&Young în 2022 a arătat că peste 50 de companii străine intenționează să înființeze sau să își extindă operațiunile în România. Este vorba, în principal, de lanțuri de aprovizionare și logistică. Țara noastră se clasează pe locul patru în Europa după intenția de a investi.
Se pare că fabrica de anvelope de la Oradea va avea 500 de angajați și va produce, în special, anvelope pentru SUV-uri și alte vehicule de clasă mare. Principalele piețe de vânzări vizate vor fi cele din Europa Centrală.
Construcția ar trebui să înceapă în primele luni ale anului 2023 și primele anvelope, ca parte a producție de test, vor ieși de pe liniile de asamblare în a doua parte a anului 2024. Investiția va include și un centru logistic de distribuție a anvelopelor.