Ministrul de Interne anunță că se vor instala 600 de radare fixe. Unde vor fi amplasate?

Autor: Daniel Samoilă 07 ian. 2022 Știri auto
Ministrul de Interne anunță că se vor instala 600 de radare fixe. Unde vor fi amplasate?

Autoritățile din România vor să evite pe cât posibil accidentele rutiere. Vitezomanii vor fi dur sancționați dacă vor încălca legea. În acest sens Ministrul de Interne anunță că se vor monta 600 de radare fixe pe șoselele din România.

Lucian Bode, ministrul de interne, a anunțat că se vor monta 600 de radare fixe pe drumurile aglomerate din România: Drumul Național 7, Drumul Național 1 și Autostrada Soarelui.

Aceste camere de radar vor costa 12 milioane de euro și vor face parte din demersul Ministerului Internelor de a reduce accidentele rutiere cu 25% până în 2025.

Radare fixe, montate pe cele mai aglomerate șosele din România

Bode a precizat că 400 din cele 600 de camere sunt moderne și au posibilitatea să citească numărul de înmatriculare și să transmită dispeceratului dacă autoturismul are ITP valabil.

„Până la finalul lunii ianuarie ne propunem să adoptăm OUG, avem de altfel și reglementarea în abilitarea guvernului de a emite ordonanță pe această componentă.

Conducerea agresivă, cu tot ce înseamnă regimul de sancțiuni, vom veni cu un proiect în acest an. Îl avem deja bugetat, de instalare a 600 de camere de monitorizare pe trei artere importante din România. Mă refer la DN1 – Valea Prahovei, DN 7 – Valea Oltului și A2 – București-Constanța.

400 din cele 600 de camere sunt moderne, au posibilitatea să citească numărul de înmatriculare și să transmită automat în dispecerat dacă nu are certificat, dacă are ITP”, a declarat Lucian Bode, pentru Digi24.ro.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: shutterstock



Comentarii
Inchide