Circa o lună de zile trebuie să mai aşteptăm până vom vedea noul Mercedes-Benz S-Class Pullman, care va fi – cel mai probabil – prezentat la Salonul Auto de la Geneva 2015. Desigur, cei care vor să-şi şi cumpere cel mai încăpător S-Class din gama actuală vor trebui să mai aştepte un pic până când vor putea să-şi plimbe invitaţii cu el.
Italienii de la Ares – al căror portofoliu este deloc de neglijat – s-au gândit să o ia un pic înainte şi să prezinte celor interesaţi versiunea lor de S-Class super-lung, numit sugestiv „S-Class XXL”. Tot ei s-au grăbit să-l denumească „epitoma tuturor automobilelor-delegat”.
Pe lângă şasiul lungit şi ranforsat, S-Class XXL vine cu jante de 21 de inci (care ascund frâne mai puternice), suprafeţe vitrate securizate şi, în funcţie de necesităţile clientului, cu caroserie securizată. Şi detector de bombe. Sub capotă se află un motor „cu până la 600 CP” care propulsează XXL-ul la 100 km/h în 4,8 secunde.
Pe cât de pregătite de agresivitate sunt exteriorul şi dedesubturile, pe atât de liniştit şi imposibil de luxos se anunţă interiorul. S-Classul de la Ares dispune de fotolii dispuse faţă-în-faţă, console frigorifice pentru răcoritoare, tapiţerie Nappa, ecran HD cu diagonală de 17 inci, iPaduri, conectivitate WLAN şi sistem audio şi mai performant.
sursa: ARES via worldcarfans.com