Tunerul
JE Design s-a ocupat de versiunea
Seat Leon FR, în ambele versiuni de
motorizare, benzină şi diesel. Nu s-a intervenit la nivel
mecanic asupra propulsoarelor, ci doar a fost modificată
cartografia unităţii centrale.
Astfel, versiunea pe benzină ajunge de la 211 CP la nu
mai puţin de 270 CP, iar TDI-ul de la 170 la 204 CP. De
asemenea, cuplul maxim a ajuns la 355 Nm pentru motorul pe benzină
(cu 70% mai mult decât versiunea de serie), iar la motorul diesel a
crescut cu 30 Nm, atingând valoarea de 380 Nm. Bineînţeles, şasiul
a fost şi el modificat: garda la sol a fost coborâtă cu 35 mm,
amortizoarele sunt ajustabile, iar jantele cu spiţe negre au nu mai
puţin de 19″.
La
nivel estetic, atenţia este acaparată de farurile cu
LED-uri pentru zi, precum şi de portierele faţă, care acum
se deschid în stil fluture. Leon-ul celor de la JE Design mai
beneficiază de un kit exterior foarte agresiv, cu spoilere
modificate, praguri aerodinamice şi patru evacuări generoase.
Interiorul este dominat de tapiţeria din piele în combinaţie
negru-orange, inscripţiile JE Design nelipsind.
În Germania, modificările pentru cele două modele Seat Leon
tunate vor avea preţuri de 12.652 euro pentru versiunea TFSI,
respectiv 12.552 euro pentru TDI.
Mai multe detalii, în comunicatul oficial JE Design,
pe pagina următoare.