După Dacia Duster, a venit rândul lui Toyota GR Yaris să beneficieze de toată atenția tunerilor de la Prior Design. Germanii au pregătit un body-kit care face că mașina să arate destul de diferit față de versiunea clasică pe care o știm cu toții, având acum un look mai agresiv, dar nu în sensul extrem. Mai mult ca sigur, fanii modelelor GR Yaris vor aprecia munca nemților de la Prior Design.
În urmă cu mai bine de un an și jumătate, specialiștii de la Prior Design prezentau un wide body-kit care transforma complet SUV-ul românesc. Pachetul tunerilor germani avea un preț de 2.999 de euro și includea printre altele o bară față, bară spate cu difuzor, praguri. În plus, dacă îți doreai și spoilerul de pe hayon, mai aveai de achitat încă 299 de euro.
Anterior, germanii prezentaseră chiar și un kit de caroserie care aducea un aspect de mașină de curse pentru Dacia Duster. În acea configurație, Duster își pierdea garda la sol generoasă, transformându-se într-un model care atrăgea multă atenție.
Toyota GR Yaris nu mai are nevoie aproape de niciun fel de prezentare, fiind unul dintre cele mai apreciate hot-hatch-uri realizate în ultima vreme. Totuși, nu sunt puțini cei care consideră că Toyota ar fi putut petrece ceva mai mult timp pentru a veni cu un design ceva mai agresiv. Din fericire însă, tunerii germani de la Prior Design au soluția în acest caz, prezentând acum un kit widebody pentru GR Yaris.
Prezentat pentru prima dată în urmă cu câteva luni, kitul celor de la Prior Design pare că găsește echilibrul ideal între agresivitate și stil. În plus, cu siguranță nu este la fel de exagerat ca alte creații ale tunerului. Potrivit Carscoops, modificările aduse mașinii încep de la partea frontală, unde Prior Design a modificat bara de protecție standard. De asemenea, tunerul a evazat pasajele roților față și a echipat mașina cu un set de jante centerlock aftermarket care se potrivesc perfect cu Toyota.
Pachetul de tuning semnat de Prior Design mai include o capotă nouă, realizată din fibră de carbon ușoară și prevăzută cu o gură de aerisire masivă pentru a ajuta la alimentarea motorului turbo de 1.6 litri cu trei cilindri. Părțile laterale arată, de asemenea, un pic mai extreme.