Cancan.ro
Eleganţa tipică unui Mercedes-Benz CL a fost lăsată baltă de tunerii de la Prior Design, care au pus maşina germană într-o lumină complet nouă, cu ajutorul unui tuning exterior de mare efect.
La partea frontală, bara de protecţie complet nouă se potriveşte cu noua capotă, pe care şi-au făcut apariţia şi două guri de aerisire. Pe plafon a apărut o priză de aer evazată, iar jantele black chrome de 20 inchi şi spectaculoasele evazari ale aripilor frontale redefinesc partea laterală.
Spatele este aproape neschimbat, bara de protecţie şi eşapamentul fiind modificate foarte puţin. Negrul mat îi va ajuta pe cei dornici de show-off să se remarce printre celelalte maşini, deşi ultimele tendinţe par să avantajeze alte culori.