Oameni şi maşini: Chevy Fleetline, străbunicul stilat din anii ’50

Autor: Tudor Rus 21 dec. 2012 Tuning auto

Înainte de musculoasele Camaro sau Corvette, între anii 1940-1950 legea pe şosea o făceau şi modelele Chevrolet Fleetline. Din fericire, există pasionaţi care pun accent pe istorie şi se ocupă de recondiţionarea unor modele clasice.

Este şi cazul lui Joe Dale, al cărui Chevy Fleetline Sedan le-a atras atenţia celor de la Stance Works. Construit în California, Chevrolet-ul este fără dar şi poate o maşină atrăgătoare şi sexy, iar o singură privire nu e de ajuns pentru a cuprinde toate formele şi liniile caroseriei.

După ce a „umblat” în prealabil la interiorul şi la caroseria maşinii sale, Joe s-a hotărât să o „pună la pământ” cu un set de suspensii foarte joase. Atât de joase încât roţile din spate sunt complet acoperite de aripile proeminente, iar pe drumuri cu denivelări, ţevile de eşapament ale maşinii ating asfaltul.

Am rămas fără cuvinte la vizionarea imaginilor cu maşina, aşa că nu vă urăm decât vizionare plăcută în timp ce răsfoiţi GALERIA FOTO.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide