Oricine a călătorit cu un microbuz sau un maxi-taxi ştie că punctele forte ale acestor vehicule de transport în comun nu includ niciodată confortul. Ei bine, americanii de la Lexani Motorcars au soluţia pentru această problemă şi costă „doar” 292.000 de dolari.
În esenţă, cei de la Lexani au luat o dubă Mercedes-Benz Sprinter, pe care au transformat-o într-un fel de avion privat pentru şosea. În timp ce exteriorul nu dă nimic de bănuit, abia când ajungi în interior vezi că duba nu este, de fapt, o dubă.
Aici, Lexani a montat fotolii îmbrăcate în piele, un pat dublu, un minibar, două televizoare cu diagonala de 19 inci, un televizor cu diagonala de 46 de inci, un sistem audio Alpine cu puterea de 1.000 de Waţi şi un PlayStation 3.
Dacă nu e suficient, americanii au şi o listă de opţionale care include jante de 22 de inci, un sistem de televiziune prin satelit, conexiune wireless la internet, un calculator Apple Mac Mini, două tablete iPad, un sistem de videoconferinţă, accente placate cu aur de 24 de karate şi un sistem de alarmă.
Video:
Ce părere aveţi despre creaţia celor de la Lexani Motorcars?